Prima pagină » Magazin » Ce se întâmplă cu un arbore atunci când este atacat de mii de omizi. Un polițist britanic a realizat o imagine incredibilă. FOTO

Ce se întâmplă cu un arbore atunci când este atacat de mii de omizi. Un polițist britanic a realizat o imagine incredibilă. FOTO

Ce se întâmplă cu un arbore atunci când este atacat de mii de omizi. Un polițist britanic a realizat o imagine incredibilă. FOTO

Larvele de molie își creează coconul în câteva zile, iar principalul scop al acestuia este de a-l proteja de prădători. Conform Mail Online, imaginea a fost făcută publică pe contul de Twitter al polițistului care a a declarat: „Am avut o priveliște stranie astăzi în timpul muncii”.

„În întregul arbore se mișcau larvele„, a adăugat el. Deși par a fi pânze de păianjen, acestea erau de fapt cuiburi pentru moliile cireșelor sau moliile din specia Deilephila elpenor. Larvele moliilor sau omizile produc mătase, iar unele specii, precum molia cireșilor, produc cantități uriașe de pânză. 

Sursa: Twitter/PC Rich Sutcliffe

La început, pânzele sunt relativ mici și sunt rareori observasbile, dar în timp ce larva se dezvoltă, pânza crește uneori acoperind zone de câțiva metri. „Pătura” de mătase protejează omizile, în timp ce insectele se transformă în crisalide și apoi în molii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România