Prima pagină » Știri » Vicepreședintele comisiei SRI: Numărul interceptărilor a scăzut cu 70%, de când au fost denunțate protocoalele secrete

Vicepreședintele comisiei SRI: Numărul interceptărilor a scăzut cu 70%, de când au fost denunțate protocoalele secrete

28 sept. 2018, 17:36, Știri
Cele mai importante știri ale serii

Deputatul ALDE Marian Cucșa, vicepreședinte al Comisiei SRI, a declarat, vineri, că de când nu mai sunt în vigoare protocoalele, numărul mandatelor de interceptare a scăzut cu 70%, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul Marian Cucșa a declarat, vineri, la Timișoara, în cadrul unei conferințe de presă, că în continuare își menține punctul de vedere și consideră că protocoalele între SRI și diverse instituții nu au fost necesare.

„În urmă cu aproximativ o săptămână am avut audierea conducerii SRI, în care ne-a prezentat o situație exactă a protocoalelor din România. Din 1990 până în prezent au fost 536 de protocoale între SRI și diverse instituții. Partea bună e că au fost denunțate protocoalele între SRI și autoritățile din justiție. Punctul meu de vedere în ceea ce privește protocoalele l-ați putut vedea în nenumărate rânduri, că nu sunt necesare aceste protocoale. Avem un cadru legal în baza căruia trebuie să funcționeze SRI în colaborare cu alte instituții, atât DNA, parchet, ministere, prefect, prefecturi, președinți de consilii județene, sunt beneficiari legali de informații. Există o bază legală care spune că în momentul în care SRI are o informație care vizează activitatea DNA, Parchetul, e obligat să transmită informația mai departe. Rolul SRI e de a preveni și de a proteja cetățenii, nu de a-i intercepta”, a afirmat Marian Cucșa, vicepreședinte ALDE și vicepreședinte al Comisiei de Control SRI.

De asemenea, Marian Cucșa a declarat că, în perioada 2004 – 2016, au fost 311.000 de mandate de interceptare, iar de când aceste protocoale nu mai sunt în vigoare, numărul interceptărilor a scăzut cu 70%.

„Au fost 311.000 de mandate de interceptare din 2004 până în 2016, la decizia Curții. Vreau să vă spun că de când nu mai sunt protocoalele în vigoare, numărul mandatelor de interceptare a scăzut cu 70%. Nu mai există protocoale și numărul mandatelor de interceptare a scăzut cu 70%. Siguranța națională nu este pusă la îndoială. Din discuțiile pe care le-am mai avut cu cei din SRI și controale, cei mai bucuroși că nu mai colaborează în baza protocoalelor sunt ofițerii SRI, pentru că lucrau mult mai mult pentru a face diverse activități pentru DNA sau alte instituții. Protocoalele nu sunt necesare”, a afirmat Marian Cucșa.

Totodată, vicepreședintele Comisiei de Control SRI a precizat că se lucrează la modificarea legislației în domeniul securității naționale, iar până în luna decembrie va exista o variantă de modificare a legilor.

„Lucrăm la modificarea legislației în domeniul securității naționale. Ne dorim ca până în luna decembrie să avem o variantă de modificare a legilor, legi care sunt în vigoare din 1992 și nu mai corespund riscurilor și amenințărilor din 2018. Dar pentru a avea o legislație cât mai bună și cât mai aplicabilă, luând exemple de bune practici, în luna octombrie vom avea două deplasări cu Comisia în străinătate. La începutul lunii octombrie vom merge în Franța să vedem cum funcționează activitatea Comisiei din Franța, și la sfârșitul lunii octombrie vom merge în Anglia. Sunt două state cu democrație avansată și e bine să vedem cum funcționează la ei. Am mai avut o deplasare și în Germania, în primăvară, și după aceste deplasări vom veni și cu varianta optimă de eficientizare și adaptare a legislației la riscurile și amenințările din România”, a precizat Marian Cucșa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Complexul petrochimic South Pars din Iran a fost atacat. South Pars administrează cel mai mare zăcământ de gaze din lume
Digi24
Ce s-a întâmplat cu angajatul AEP acuzat că era în Dubai în concediu medical
Cancan.ro
Andi Moisescu, lăsat fără emisiune! După Cătălin Măruță, Pro TV sacrifică un alt nume greu
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Cum au oferit rușii, fără să vrea, o șansă unică românilor. Generalul rus și regulamentele care ne-au deschis drumul către modernitate și unire
Mediafax
Controversă. Un obiectiv turistic important din Europa va avea taxă de vizitare
Click
Satul din România unde a fost descoperit un cimitir roman cu aproape 30 de morminte. Arheologii sunt uimiți
Digi24
Un general american s-a îmbătat în timpul unei cine la Kiev și a pierdut documente secrete: „Nu a fost vreo restricție”
Cancan.ro
'Prințesa cu volănașe', dată afară de la Desafio. Câți bani a primit Luiza Condrea, de la Pro TV, pentru cele 11 săptămâni în Thailanda
Ce se întâmplă doctore
Transformare WOW! Cum a slăbit Andreea Popescu în timp record! Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și e total schimbată acum. Și-a dezvăluit secretele
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Statul are peste 1,2 miliarde lei pt. Programul Rabla 2026. Câți bani ar putea folosi AFM pentru ecotichete
Descopera.ro
Care este cea mai veche meserie din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la doctor și se plânge de „jucărie”: - Soția spune că...
Descopera.ro
De ce singura balenă albastră complet împăiată are acum gura închisă? Motivul este unul foarte neobișnuit