Prima pagină » Puterea Gândului » PSD a scos țara din noroaie, înainte de a o băga în rahat

PSD a scos țara din noroaie, înainte de a o băga în rahat

PSD a scos țara din noroaie, înainte de a o băga în rahat
PSD, în frunte cu Dragnea, se laudă că a scos țara din noroi. Lelia Munteanu ne descrie ultimul drum al Elenei Nițică din satul Plopi, județul Vaslui

Prim-ministrul Guvernului Dăncilă condus de Dragnea le-a deschis astăzi ochii primarilor de comune, ca să știe și ei pe unde calcă:

„Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul președinte Liviu Dragnea, ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL 2, programul de care depind șansele de dezvoltare a multor comunități. Cu ajutorul acestor programe am scos țara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”.

Poate că doamna premier nu s-ar fi avântat în declarații, dacă ar fi întrebat-o pe decedata Elena Nitică din satul Plopi, comuna Bunești-Averești, județul Vaslui, care a străbătut ultimul drum înjurând Guvernul.

Familia îndoliată s-a opintit să scoată sicriul – empiric, fără programe PNDL – din glodul în care se împotmolise.

Chestionat ce e de făcut dacă îi mai vine cuiva ideea să se săvârșească și ține morțiș să ajungă la cimitir, edilul pesedist al comunei a dat un răspuns care l-ar face mândru pe jupânul său politic: „N-o mai luați pe scurtătură!”.

foto: captură youtube/videonline vrn

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
David Popovici i-a cerut lui Ilie Bolojan banii pentru sportivii medaliați la Jocurile Olimpice. Acum, a apărut o petiție online
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Un român spune adevărul despre viața în Anglia, după 12 ani. Câți bani îi trebuie unei familii pentru un trai decent: „Fără copii, doar soț și soție”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare