Prima pagină » Știri » Un fost polițist din Capitală a fost reținut. Bărbatul este bănuit că și-a OMORÂT soția și apoi a incendiat locuința

Un fost polițist din Capitală a fost reținut. Bărbatul este bănuit că și-a OMORÂT soția și apoi a incendiat locuința

Un fost polițist din Capitală a fost reținut. Bărbatul este bănuit că și-a OMORÂT soția și apoi a incendiat locuința
Un bărbat în vârstă de 67 de ani din Capitală a fost reținut, marți, fiind bănuit că și-a ucis soția și apoi a incendiat locuința în care se aflau, surse din Poliție precizând pentru MEDIAFAX că bărbat este fost polițist, ieșit la pensie, cei doi fiind în procedură de divorț.

Luni seară, polițiștii Secției 11 au fost sesizați referitor la un incendiu izbucnit într-un apartament aflat în strada Râmnicu Sărat. La fața locului au ajuns mai mulți agenți de siguranță publică și un echipaj SMURD, care au reușit să pătrundă în apartament și au găsit în interior două persoane, soț și soție, de 67 și respectiv 62 de ani, femeia fiind decedată.

Deoarece bărbatul era agresiv, polițiștii l-au imobilizat și l-au dus la secție.

În urmă efectuării necropsiei, s-a concluzionat ca moartea femeii de 62 de ani a fost violentă.

„Cercetările sunt continuate pe Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor asupra unui membru al familiei și distrugere prin incendiere. Bărbatul de 67 de ani a fost reținut și urmează a fi prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă”, precizează Poliția Capitalei.

Surse din Poliție au precizat că bărbatul este fost polițist și ieșise la pensie cu mai mulți ani în urmă, cei doi aflându-se în procedură de divorț. Femeia avea și un ordin de restricție contra bărbatului, dar durata acestuia expirase, potrivit sursei citate.

foto: Gândul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său din Marbella. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Amenzi uriașe pentru șoferii de camioane care circulă prin București. Ce reguli se schimbă
Click
Mirela Vaida, din nou în centrul unui scandal grav. A fost amenințată cu moartea și a mers la Poliție
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu a mărturisit ce s-a întâmplat cu Valentina în ziua tragediei: 'S-ar fi certat cu
Ce se întâmplă doctore
Cea mai sănătoasă legumă din lume. E mai bună decât spanacul și are un scor nutrițional de nota 10!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!