Prima pagină » Știri » Anunțul lui Andronescu pentru profesori. Când își vor primi banii obținuți în instanță

Anunțul lui Andronescu pentru profesori. Când își vor primi banii obținuți în instanță

Anunțul lui Andronescu pentru profesori. Când își vor primi banii obținuți în instanță
Ministrul Ecaterina Andronescu a anunțat, sâmbătă, că profesorii care au obținut majorările salariale în urma unor decizii judecătorești definitive urmează să își primească banii înainte de sărbători, precizând că suma trasmisă inspectoratelor este una „impresionantă", de 700 de milioane lei.

„Mă bucur că pot să fac acest anunț, este vorba de Legea 221, care majora salariile profesorilor cu 50% și care a fost aprobată de Parlament în 2008, termenele ei de aplicare au tot fost prorogate. În această perioadă, judecata dreaptă a justiției a dat câștig de cauză cadrelor didactice, ca urmare, acum am transmis spre inspectorate o sumă impresionantă într-adevăr, 700 de milioane de lei, care reprezintă datoriile Ministerului, ale statului, devenite obligatorii, în urma hotărârilor judecătorești rămase definitve”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Antena3.

Potrivit ministrului Educației, banii sunt deja la inspectorate pentru a fi trimiși profesorilor până de sărbători.

„Nu văd nicio problemă ca inspectoratele să nu le vireze în conturile școlilor și, ca urmare, pe cardurile profesorilor. (…) Nu pot da cifre ( în legătură cu suma pe care o vor primi – n.r.), sunt cazuri destul de diferite, unii au dat au dat în judecată mai târziu, au alte sume. Sunt dobânzile la sumele care nu s-au agitat la timp, n-aș vrea să arunc o sumă și să se gândească toată lumea la suma aceea și sigur sumele sunt foarte diferite, pentru că situațiile sunt diferite, dar faptul că se achită toate datoriile pe care statul le avea mi se pare că este absolut extraordinar”, a mai spus Andronescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!