Prima pagină » Știri » Atenție, șoferi! Restricții de circulație, miercuri, la mitingul transportatorilor din Piața Victoriei

Atenție, șoferi! Restricții de circulație, miercuri, la mitingul transportatorilor din Piața Victoriei

Atenție, șoferi! Restricții de circulație, miercuri, la mitingul transportatorilor din Piața Victoriei
Brigada Rutieră a Capitalei va dispune restricții temporare de circulație, miercuri, în timpul mitingului transportatorilor din Piața Victoriei. Sunt vizate trei artere importante care duc în Piața Victoriei iar circulația va fi deviată pe bulevardele Aviatorilor și Mihalache.

La manifestația orgnizată miercuri, în Piața Victoriei, în intervalul orar 06.00 – 18.00, traficul rutier va fi restricționat temporar sau atunci când situația va impune, transmite Brigada Rutieră, într-un comunicat remis MEDIAFAX, cu privire la măsurile pe care le va lua în timpul mitingului Confederației și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), care va avea loc pe 17 aprilie în fața guvernului.

Astfel, vor fi instituite următoarele restricții de circulație:
– începând cu ora 06.00, se va restricționa traficul rutier pe Șos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piața Victoriei, respectiv Șos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piața Presei Libere (zona central – mediană, gradual, în funcție de sosirea participanților), permițându-se circulația pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu;
– la nevoie, se va restricționa traficul și pe Str. Paris și breteaua care leagă Bd. Iancu de Hunedoara de Piața Victoriei;
– începând cu ora 06.00, circulația în Piața Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulație pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor și Cal. Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulația pe Cal.Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzești și Bd. Lascăr Catargiu.

Rute alternative:
– Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Șos. București-Ploiești;
– Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareșal Averescu – Bd. Mărăști – Piața Montreal – Șos. București-Ploiești.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier și solicită conducătorilor de autovehicule:
* să circule cu prudență;
* să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic;
* să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate;
* să își păstreze calmul și să nu claxoneze abuziv;
* să evite pe timpul deplasărilor manifestările de natură a pune în pericol siguranța lor, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Pietonii au obligația să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate și semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare și să nu staționeze pe partea carosabilă.

Harta cu restricții și rute ocolitoare poate fi consultată pe site-ul https://bpr.politiaromana.ro

Confederația Operatorilor și Transportorilor Autorizați din România (COTAR) va protesta, miercuri, în Piața Victoriei, împotriva aprobării proiectului de lege privind activitățile de transport alternativ. Membrii COTAR își continuă protestul început din martie și cer Guvernului să ia măsuri pentru interzicerea pirateriei și să excludă falșii transporturi de pe drumurile din România.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ai cartonașe Pokémon vechi? S-ar putea să deții o mină de aur, dar există și un risc
Digi24
Surse: Nicușor Dan cheamă partidele la consultări oficiale. Cele patru scenarii ale președintelui
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 10.000 de euro. Terenul are 2300 de metri pătrați
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Grindeanu îl compară pe premierul interimar cu Călin Georgescu: „România înseamnă mai mult decât Ilie Bolojan”
Mediafax
Prețurile alimentelor cresc pentru a treia lună consecutiv. Cât e diferența
Click
Marian Godină, eliminat de la Survivor România 2026. Câți bani a câștigat după 15 săptămâni în competiție
Digi24
PNL somează PSD să pună capăt crizei politice. Reacția lui Sorin Grindeanu
Cancan.ro
545 lei în plus la pensie, pentru această categorie de pensionari din România. Cine se încadrează + lista completă
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Raluca Bădulescu în costum de baie și fără perucă. Imagini rare cu vedeta
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Greșeala pe care o fac mulți când aleg un autovehicul
Descopera.ro
De ce nu am găsit încă extratereștri? Paradoxul care îi pune în dificultate pe cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Măria mea se tăvălea cu un tip în patul nostru matrimonial
Descopera.ro
O singură experiență psihedelică induce schimbări cerebrale de durată, arată un studiu