Prima pagină » Diverse » Scandal în PSD | Inculpat într-un dosar de șpagă, ales la conducerea filialei Arad, deși conducerea centrală ceruse amânarea conferinței: „E greu să înțelegi ce înseamnă să ai principii, dacă nu le-ai avut toată viața”

Scandal în PSD | Inculpat într-un dosar de șpagă, ales la conducerea filialei Arad, deși conducerea centrală ceruse amânarea conferinței: „E greu să înțelegi ce înseamnă să ai principii, dacă nu le-ai avut toată viața”

Scandal în PSD | Inculpat într-un dosar de șpagă, ales la conducerea filialei Arad, deși conducerea centrală ceruse amânarea conferinței: „E greu să înțelegi ce înseamnă să ai principii, dacă nu le-ai avut toată viața”

Deputatul Dorel Căprar, inculpat în dosarul şpăgilor adunate de DRDP Timişoara, a fost ales, vineri, preşedinte al PSD Arad, deși conducerea centrală a partidului ceruse amânarea conferinței extraordinare județene. 

De asemenea,  fostul ministru al Apărării Mihai Fifor a anunțat că nu a participat la conferință deoarece procedura este „viciată în profunzimea ei”.

„Mulţumesc tuturor colegilor care astăzi, în cadrul Conferinţei Extraordinare a Organizaţiei Judeţene PSD Arad, organizată statutar, m-au onorat cu încrederea lor votându-mă pentru a exercita funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene pentru un nou mandat!”, a scris Dorel Căprar pe Facebook, vineri seară.

De asemenea, acesta a precizat că „PSD Arad a ales o nouă echipă, care va lupta în următoarele luni pentru a câştiga alegerile locale şi parlamentare, la nivelul judeţului Arad”.

„A fost o conferinţă organizată în conformitate cu solicitările conducerii centrale, cu respectarea Statutului, dar mai ales prin voinţa membrilor PSD Arad”, a mai specificat politicianul.

Referirile dese la Statutul PSD vin ca urmare a acuzaţiilor lui Mihai Fifor care a postat pe Facebook o adresă a conducerii PSD care anunţa că a amânat Conferinţa de alegeri.

„Având în vedere situaţia politică actuală, care impune prezenţa conducerii PSD la Bucureşti, pentru organizarea activităţilor politice în perioada imediat următoare, conducerea partidului a decis amânarea Conferinţei Extraordinare a Organizaiei PSD Arad”, se arată într-o adresă semnată de Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu, datată 6 februarie.

De asemenea, Mihai Fifor a postat pe Facebook și un mesaj prin care pare că face referire la organizarea Conferinței Extraordinare a PSD Arad în ciuda indicațiilor mneționate mai sus:

„Eu nu mă retrag niciodată, cum încearcă unii să împrăștie în oraș, ca fake news. Ar vrea poate unii, dar nu vor avea aceasta satisfacție!

Greu, frate, greu…? Greu să faci diferența între «a te retrage» dintr-o competiție și «a refuza» să participi la o competiție viciată în profunzimea ei. Treabă de semantica…. și de principii pe care refuz să le încalc.

Eu refuz să girez o «competiție» organizată de unul dintre candidați după bunul plac, fără transparență, consultare și cu încălcarea grosolană a statutului și a oricărei discipline de partid.

Dacă se voia competiție, președintele nu mai era «președinte» care să impună cu brutalitate votul nestatutar, ci devenea «candidat», care să respecte regulile jocului, ca toată lumea, așa cum le prevede clar statutul. Iar organizator era, în mod firesc, cel desemnat tot de statut, adică secretarul executiv.

În fine… greu să înțelegi ce înseamnă să ai principii, dacă nu le-ai avut toată viața”.

Dorel Căprar este inculpat în dosarul şpăgilor adunate de DRDP Timişoara pentru PSD Arad.

Potrivit anchetatorilor, parlamentarul este acuzat de 12 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, două infracţiuni de complicitate la luare de mită, trei infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, relatează news.ro.

Sursă FOTO: Mihai Fifor – Facebook (stânga) / Dorel Căprar – Facebook (dreapta)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Peste 100 de oameni au participat la dezvelirea bustului generalului decedat Radu Theodoru, fost suspect într-un dosar de trădare
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
Profesorul de istorie urmărit de 1,4 milioane de oameni explică de ce războiul SUA-Iran continuă: „Iranul nu trebuie să câștige”
Mediafax
Fost ministru al Sănătății, avertisment dur: Legea salarizării poate declanșa o nouă grevă în toamnă
Click
Cine este Ema Viziru și cu ce se ocupă. Soția lui Lucian Viziru, concurentă la „MasterChef”
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu