Prima pagină » Diverse » EXCLUSIV | Polițiștii au descins la întâlnirea candidaților PLUS cu locuitorii sectorului 4. Care au fost acuzațiile și ce a urmat

EXCLUSIV | Polițiștii au descins la întâlnirea candidaților PLUS cu locuitorii sectorului 4. Care au fost acuzațiile și ce a urmat

Membrii PLUS au organizat, duminică, o întâlnire cu locuitorii sectorului 4, pentru a-și prezenta candidații la alegerile locale. La un moment dat, la fața locului au sosit mai multe echipaje ale Poliției Naționale și Locale din sectorul 4. Agenții le-au transmis organizatorilor că au fost sesizați în legătură cu o acțiune de campanie electorală desfășurată în zonă.

După scurte negocieri, membrii PLUS s-au îndreptat către parcul Tineretului, situat în apropiere, fără a se înregistra incidente. Candidatul PLUS la Primăria Capitalei, Vlad Voiculescu, a precizat – pentru Gândul.ro – că nu a existat nicio sancțiune din partea oamenilor legii.

Evenimentul fusese anunțat, pe o pagină de Facebook, pentru intervalul orar 12.00-15.00, la stația de metrou Tineretului. Până la sosirea oamenilor legii, cei prezenți din partea PLUS au stat de vorbă cu trecătorii și au împărțit pliante.

La întâlnire au mai fost prezenți, pe lângă Vlad Voiculescu, Simona Spătaru, candidatul PLUS pentru Primăria Sectorului 4, echipa de viitori consilieri locali desemnaţi dintre membri filialei PLUS Sector 4, dar și Dragoș Pâslaru, fost ministru de Finanțe în Guvernul Cioloș.

Dacă Simona Spătaru și Dragoș Pîslaru au dialogat cu polițiștii, pentru a lămuri lucrurile, Vlad Voiculescu a preferat să stea de vorbă cu locuitorii sectorului 4.

FOTO  – Alexandra Pandrea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!