Prima pagină » Știri » EXCLUSIV. Klaus Iohannis, protejat de SPP împotriva COVID 19. Sunt măsuri fără precedent!

EXCLUSIV. Klaus Iohannis, protejat de SPP împotriva COVID 19. Sunt măsuri fără precedent!

EXCLUSIV. Klaus Iohannis, protejat de SPP împotriva COVID 19. Sunt măsuri fără precedent!

Serviciul de Protecție și Pază (SPP) a luat o serie de măsuri speciale prin care președintele Klaus Iohannis să fie cât mai bine protejat în fața riscului de infectare cu COVID 19. Măsuri suplimentare au fost luate și pentru protecția premierului Ludovic Orban, dar și celorlalți membri ai Guvernului.

Surse din cadrul SPP au declarat, pentru gândul.ro, că, în contextul epidemiei cu noul coronavirus, a fost pus la punct un plan de măsuri prin care președintele României să fie cât mai ferit de riscul unei contaminări. Astfel, sursele citate au precizat că accesul la președinte a fost mult restricționat, iar angajații SPP care îl păzesc fac niște analize în plus, de fiecare dată când intră în tură. „Și până acum, cei care păzeau președintele erau supuși, de fiecare dată când intrau în serviciu, unui control medical. Pe fondul epidemiei cu COVID 19, acest control a fost suplimentat și cu alt gen de analize”, au precizat sursele citate.
În plus, au fost luate măsuri speciale și în cazul premierului, dar și celorlalți membri ai Guvernului, pentru a evita situația ipotetică în care conducerea țării ar intra în carantină.
În principal, este vorba despre restricționarea numărului de persoane care interacționează, în mod direct, cu guvernanții.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kelemen Hunor, despre sărăcia românilor: Suntem la limită. Există o prăpastie mare în societate între clasa medie și oamenii săraci
Digi24
VIDEO Cum a primit moneda românească denumirea de „leu”. Trebuia inițial să se numească „român”
Cancan.ro
De ce l-a făcut Aris alcoolic pe Boureanu, de fapt. Are legătură cu Andreea Esca
Prosport.ro
FOTO. Eleonora, una dintre cele mai frumoase jurnaliste, a atras privirile la meci
Adevarul
Ce șanse sunt ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere? Strategia liderului rus în fața presiunilor interne și eșecurilor din Ucraina
Mediafax
Kelemen Hunor, despre sărăcia românilor: Suntem la limită. Există o prăpastie mare în societate între clasa medie și oamenii săraci
Click
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Digi24
Cum au aflat serviciile secrete CIA și MI6 despre planurile lui Putin de a invada Ucraina și de ce nimeni nu le-a crezut
Cancan.ro
Fostul internațional, sedus de ispita de la Insula Iubirii. A divorțat după doar 3 luni de căsnicie, iar acum și-a găsit jumătatea
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Vedetele din România au strălucit la Balul Mascat Bridgerton din București. Adelina Pestrițu și Nicole Cherry au atras toate privirile
Promotor.ro
Titi Aur explică de ce aceste anvelope pot fi un risc în ninsorile din aceste zile
Descopera.ro
Cum au devenit dușmani Rusia și Germania?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Atacuri dure între doi ambasadori acreditați la București: „Defectele sale îi copleșesc însă cu mult calitățile”