Prima pagină » Știri » OFICIAL. Proiectul prin care personalul medical și urmașii au noi drepturi, aprobat de Camera Deputaților. Ce prevede

OFICIAL. Proiectul prin care personalul medical și urmașii au noi drepturi, aprobat de Camera Deputaților. Ce prevede

OFICIAL. Proiectul prin care personalul medical și urmașii au noi drepturi, aprobat de Camera Deputaților. Ce prevede

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, proiectul de lege pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni împotriva COVID-19, cu 312 voturi „pentru” şi 4 abţineri.

Proiectul reglementează acordarea unor drepturi acestor angajaţi, precum şi urmaşilor celor care au decedat din cauza îmbolnăvirii cu coronavirus.

Prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar din unităţi sanitare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, precum şi din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenţă socială, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19.

Din această categorie mai fac parte cadrele militare – paramedici şi personal medical – din structurile aflate în coordonarea/ coordonarea operaţională a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, tot personalul din cadrul spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv, precum şi din spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi.

Urmaşi ai personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva COVID-19 sunt consideraţi copiii acestuia şi soţul supravieţuitor.

„La decesul unei persoane dintre cele prevăzute mai sus, Ministerul Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, acordă familiei acesteia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum egal cu de două ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Urmaşii personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirus beneficiază de următoarele drepturi:

  • dreptul la pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învatamânt organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani,
  • pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical prevăzut la data decesului”, se arată în proiect.

Personalul medical prevăzut în proiect care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit beneficiază pe perioada stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie.

„În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se instituie ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical”, se mai arată în proiect.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, el fiind adoptat deja de Senat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Una din nouă păsări migratoare este amenințată cu dispariția
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii