Prima pagină » Coronavirus » STUDIU. În plină pandemie de COVID-19, majoritatea românilor au cumpărat doar produse care să le acopere nevoile de bază care țin de supraviețuire, siguranță și sănătate

STUDIU. În plină pandemie de COVID-19, majoritatea românilor au cumpărat doar produse care să le acopere nevoile de bază care țin de supraviețuire, siguranță și sănătate

STUDIU. În plină pandemie de COVID-19, majoritatea românilor au cumpărat doar produse care să le acopere nevoile de bază care țin de supraviețuire, siguranță și sănătate

De la decretarea stării de urgență, în contextul pandemiei de COVID-19, aproximativ 85% dintre români au achiziționat doar produse care să le acopere nevoile de bază care țin de supraviețuire, siguranță și sănătate.

În contextul priorităților emoționale, cei de la Aegon România care, de altfel, au și realizat studiul, au observat că majoritatea respondenților, 84%, a fost împărțită în mod egal între cei cu o mentalitate orientată spre depășirea greutăților și cei care au rămas în expectativă.

De altfel, rezultatele cercetării relevă că aproximativ 42% dintre respondenți s-au concentrat în această perioadă pe valori precum grija, stabilitatea și învățarea, iar alți 42% au adoptat o mentalitate bazată pe depășirea obstacolelor, explorare și divertisment, pentru a reuși să se detensioneze.

Principalele obiective ale cercetării au inclus determinarea modului în care românii s-au adaptat situației actuale, schimbările care au survenit în comportamentul lor de consum, percepția pe care respondenții o au cu privire la viitor, precum și identificarea nivelului de interes pentru asigurările de viață.

Necesitatea unei asigurări de viață în contextul pandemiei de COVID-19

Potrivit rezultatelor aceluiași studiu, declanșarea pandemiei de COVID-19 în România și îngrijorarea legată de starea de sănătate și de stabilitatea locurilor de muncă i-au determinat pe 55% dintre cei intervievați să ia în calcul încheierea unei asigurări de viață.

Din totalul participanților la studiu, ideea de a avea o asigurare de viață a suscitat cel mai ridicat interes pentru persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 44 ani, cu studii medii sau superioare, venituri medii sau mari și cu copii de până în 14 ani.

Astfel, 62% dintre respondenții care provin din această categorie consideră necesară încheierea unei asigurări de viață. Această percepție este împărtășită și de 63% dintre adulții de vârstă mijlocie, necăsătoriți și fără copii.

Studiul a evidențiat o deschidere semnificativă către cumpărarea de asigurări online și după ridicarea restricțiilor. De altfel, 43% dintre respondenți menționează că ar prefera să achiziționeze o asigurare de viață online. Femeile s-au arătat interesate de achiziționarea asigurărilor online
într-un procent de 48%. Totodată, 4 din 10 respondenți ar prefera în continuare să meargă la sediile băncilor sau brokerilor, în special bărbați (45%).

„(…) Momentan, românii se limitează la achiziții care vizează produse de strictă necesitate. Mă bucură, totuși, să văd că oamenii încearcă să rămână optimiști și că tot mai mulți încep să înțeleagă că suntem fragili, că viața așa cum o știam ni se poate schimba într-o secundă și că este important să ne pregătim cât de bine putem pentru neprevăzut”, a precizat Sînziana Maioreanu, CEO al sursei citate.

Riscurile asociate COVID-19, o preocupare pentru aproape jumătate dintre români

Criza generată de COVID-19 a dus la apariția unei noi nevoi, potrivit realizatorilor studiului. Vorbim în acest caz de acoperirea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Concret, aproximativ 45% dintre respondenți consideră că este necesar ca o asigurare de viață să acopere și această eventualitate și au declarat că vor urmări existența acestui beneficiu pentru o perioadă de timp mai lungă, nu doar pentru următoarele luni.

Studiul a fost realizat prin intermediul chestionarelor online, pe un eșantion reprezentativ de peste 1.000 de persoane, format din bărbați și femei cu vârste de peste 18 ani, care provin din mediul urban.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii