Alina Bârgăoanu: ”Precum bancnotele false, #fakenews creează hiperinflație și neîncredere” (OPINIE)

„Opiniile contrafăcute sunt precum bancnotele false: aruncate pe piaţă mai întâi de ticăloşi, sunt apoi utilizate de oamenii oneşti care perpetuează falsul fără să fie conștienți de ceea ce fac”, afirma în cu totul altă epocă istorică Joseph de Maistre (1753 – 1821). Afirmația are caracter vizionar, perfect aplicabilă dezinformării de nouă generație, dezinformării automatizate. amplificate și multiplicate de tehnologie.

„Trebuie mobilizați naivii și credulii”  

Pentru că este vară, vă rog să îmi permiteți să îmi iau referințele nu numai din cărți și articole academice, ci și din filme de pe Netflix. Recent, am vizionat filmul polonez „The Hater”, o radiografie a noilor spații publice: polarizate, dominate de atotputernicele platforme digitale, vulnerabile la infuzii de ură, neîncredere, confuzie, îndoială; infuzii mici, dar constant și meșteșugit picurate.

INEDIT “Războiul merdenelelor” a născut și un alt fel de polemică. Cum se zice corect, croasant sau croissant . A intervenit și Institutul de Lingvistică

22:42

VIDEO Un nou mini-miting pentru Fritz la Timișoara. Șeful USR le mulțumește participanților și denunță „mafia sistemului”

22:41

Într-o paranteză, remarc performanța polonezilor – un stat de mărime medie aflat într-o zonă turbulentă din punct de vedere geopolitic – de a avea proiecte reușite de soft power, proiecte care este posibil să îi țină la adăpost tocmai de turbulențe regionale din ce în ce mai probabile. Revenind la film, există o secvență în care protagonista sintetizează rețeta contemporană a dezinformării, a demersurilor de creare a haosului informational și emoțional. „Trebuie mobilizați naivii și credulii. Mai întâi, spui ceva scandalos; dar nu prea scandalos, ca să nu fie clar dacă e adevărat sau nu; ceva simplu, oricum; apoi te joci cu emoțiile. Trebuie să fie ceva puternic și inflamat, dar în cadrul limitelor [impuse de Facebook], ca să nu fii prins de Zuckerberg (adică postarea/ contul să nu ajungă să fie raportate și interzise de pe platformă).

Simplu, nu?

Rețeta, este, evident, mai complicată. Implică resurse de cunoaștere (cunoașterea psihologiei sociale a comunității vizate, a sensibilităților publice, a temelor controversate și cu potențial de polarizare la nivelul unei societăți, a); resurse tehnologice (fabrici de like-uri și de clickbait-uri, troli și rețele de troli, soft-uri de generare artificială a engagement-ului, pentru a da impresia de popularitate și pentru a transmite false semnale algoritmilor), resurse financiare. Este nevoie de o convergență între mânuirea noilor tehnologii, crearea și exploatarea unor stări de spirit, mobilizarea – frecvent, tot prin apelul la tehnologie – a credințelor anterioare.  Când se realizează această convergență (adică atunci când se toarnă gaz pe focul care trebuie utilizând ultimul model de aprinzător), dezinformarea se răspândește ca un foc mistuitor.

Treptele de combustie ale dezinformării

Dincolo de resurse psihologice, tehnologice și financiare, maeștrii contemporani ai dezinformării sunt, în fapt, maeștri ai îndoielii, ai controversei, ai dezbinării. După cum o arată cazuri bine documentate din spații publice mult mai consolidate (SUA, Marea Britanie, Spania, Italia), există câteva trepte de combustie ale dezinformării. Afirmațiile scandaloase, semi-adevărate, semi-false, simple, dar suficient de răscolitoare și de mobilizatoare (despre care se vorbea în „The Hater”) sunt îndreptate mai întâi împotriva liderilor dintr-un anumit partid politic, apoi împotriva tuturor liderilor („aceeași mizerie”, „gunoaie nocive – se incinerează prin vot” – dintr-o postare reală), apoi împotriva sistemului politic și a instituțiilor.

Fakenews-urile scandaloase, nici prea false, nici prea adevărate, nici prea-prea, nici foarte-foarte („ca să nu ne prindă Zuckerberg”, deși, în spațiul public românesc, acesta nu este un risc tocmai mare) sunt echivalentul bancnotelor contrafăcute care ar penetra sistemul financiar. Creează inflație, hiperinflație de informații și de opinii (pentru orice fapt și pentru orice opinie, există faptul opus și opinia opusă); destabilizează sistemul în ansamblu; subminează încrederea; periclitează schimbul și reduce valoarea bunurilor supuse schimbului. Cu alte cuvinte, consecințele fake news-urilor, ale dezinformării organic legate de explozia trepidantă a mediului online se fac simțite în mediul offline: neîncredere, suspiciune, confuzie, paralizie politică, blocarea deciziei, incapacitate de articulare a acțiunii comune în jurul unui set de interese și idealuri împărtășite; amplificarea rupturii între guvernanți și guvernați și, mai ales, a rupturii dintre diferitele categorii socio-economice ale societății. Manifestări exacerbate, lucru de așteptat, de altfel, în perioada de pandemie, adică într-o perioadă de stres informațional și emoțional maxim.

Fakenews-urile otrăvesc toată fântâna, nu doar o jumătate a acesteia

Tema dezinformării, inclusiv sau mai ales a dezinformării produse de actori statali ostili, a apărut adesea în spațiul public în perioada pandemiei. Una dintre apărările actualei echipe aflate la guvernare a avut în vedere tocmai această temă: „laboratoarele din Est”. Așa cum am mai afirmat, în situația actuală, în care mesajele oficiale par să se lovească de un adevărat zid din partea opiniei publice, iar starea de spirit pare să fie una dominată de confuzie și de neîncredere, s-a ajuns printr-un cumul de factori: „lipsa de coerență și de unitate a mesajelor oficiale; comorbiditățile spațiului public, dominarea acestuia de câteva meta-narațiuni toxice sau potrivnice gestionării unei probleme serioase precum pandemia; ethos-ul anti-instituțional, anti-regulă, anti-autorități, anti-autoritate; caracterul mozaicat, uneori greu inteligibil al reglementărilor; nivelul scăzut de alfabetizare comunicațională, adecvată noului ecosistem de comunicare digitalizat, algoritmizat platformizat; și desigur, dezinformarea”.

Oprindu-mă la ultimul factor identificat, vă invit să reflectăm, împreună, la câteva întrebări. Dacă este adevărat că există o combustie în trepte a dezinformării, de la politicianii x și y la politicieni în general, la clasă politică, sistem politic, instituții, când și cum s-a pus în mișcare acest mecanism? Și când se va opri el? O altă echipă guvernamentală ar putea invoca, în mod credibil, aceeași sursă, a laboratoarelor, în probleme de comunicare și de încredere publică? Cine ar trebui să conștientizeze faptul că fake news-urile, adică manifestările dezinformării de nouă generație, otrăvesc fântâna din care bem cu toții apă, nu doar o improbabilă jumătate a acesteia, jumătatea din care ar bea doar adversarii politici și susținătorii lor?

Editorial semnat de profesor universitar doctor Alina BÂRGĂOANU