Ultimul editorial al jurnalistului Patrick André de Hillerin: Statul român lucrează pentru Călin Georgescu

A scăpat aerul și din gogoașa cu Georgescu… surprise-surprise. Mă întreb dacă oamenii ăia de la DIICOT au cu adevărat calificările necesare pentru a lucra acolo sau sunt angajați ca cei (prea) mulți de la Romatsa, pe bază de rudenie sau amantlâc, altfel nu se explică gafele imense, impardonabile, stupide, pe care nu le-ar face nici măcar un interlop de mâna a treia din Giulești.
Cacealmaua cu săltatul din trafic, spartul ușii, anunțarea în prealabil a mass-media e, mai curând, demnă de o partidă de poker între unii care au auzit de careul de ași cu o oră în urmă, decât de un serviciu care, chipurile, se ocupă de „crima organizată și terorism”.
Că, de fapt, totul e o răfuială internă a Sistemului, asta o vezi și de pe Lună, beat-mort. Că Georgescu e parte din același Sistem, la fel, se vede chiar dacă nu te uiți.

În toate țările există astfel de răfuieli interne, nu doar în România. Problema cred că e alta aici, anume modul în care organele și mass-media acoperă evenimentul. Că publicațiile mari sunt, fiecare, orientate politic, nu mai e un secret pentru nimeni. Nu ai cum să rămâi imparțial când ai audiență națională, e imposibil.
Se vehiculează public, însă, o sumă de „informații” prezentate ca reale sau false fără nici cea mai mică dovadă:

1. Legitimația de „senator de Malta” găsită la Georgescu. NIMENI nu a ieșit cu o probă care să ateste fără dubiu dacă documentul respectiv e real sau fals și asta n-ar fi fost greu. Încă se mai prezintă legitimația aia ca o anexă la vinovăția tipului. E fals în înscrisuri oficiale, da sau nu?
2. Pașaportul găsit la Georgescu. Idem. E sau nu fals? Există probe în sensul ăsta? Dacă da, unde sunt? Deci, poți să filmezi o acțiune judiciară ca și cum ai face un live pe TikTok, poți să dai nume, date, sume, istoric judicar al unor străini, dar nu poți să produci nici măcar o singură dovadă privind documentul respectiv?
3. Dispozitivul de bruiaj. Prezentat ca probă indubitabilă a prezumpției de vinovăție, în realitate nu e ilegal (încă).
4. Georgescu a fost săltat „în drum spre un bazin de înot”. Bună, relevantă și utilă informație, prezentată de DIICOT pe principiul „ce căuta ăla să meargă la bazin, mă??”
5. Tatăl tipului care l-a turnat pe Georgescu e acuzat de evaziune fiscală, iar unii fac legătura dintre asta și denunț. Aha… va să zică, cineva de la ANAF/DIICOT a venit la ăla și i-a spus: „dacă nu sifonezi la noi cu Georgescu, îl băgăm pe tac-tu la bulău!”?? Pe bune??
6. Sumele vehiculate și modul în care s-a procedat de către respectivul GIO există cu adevărat sau nu? Dacă da, cum ar fi să apară și niște dovezi legate de asta? Faza cu „ancheta e în curs” nu prea ține… nu în condițiile în care tu faci publice inclusiv interceptări ambientale, care sunt parte din dosar!
7. Interceptările. E curios că sunt făcute publice doar mici fragmente care, puse în (sau scoase din) context, probează clar faptul că Georgescu avea planuri mari… dar unde sunt celelalte fragmente, cele care au dus la cele făcute publice? Unde e contextul? Dacă tot ne ridicăm fustele în public, măcar hai să le ridicăm până la gât, pe principiul că până și un lucru prost poți să-l faci bine.

… Și mai sunt destule.

Am mai spus-o și o repet: nu știu dacă Georgescu e sau nu vinovat și nici nu mă interesează. Ceea ce îmi ridică, însă, serioase semne de întrebare e de ce are tipul ăsta atâtea reflectoare pe el? Dacă ar fi fost vreun geniu economic sau politic sau naiba mai știe ce, capabil să aducă bere gratis la robinetul de apă rece, înțelegeam, dar așa… e de-ajuns să-i asculți retorica și rămâi bouche bée, vorba ălora. OK, am înțeles, credință, ortodoxism, dacii liberi, copiii botezați Petru și Pavel (!!!), cruci mari, popești… toate astea sunt legitime, însă țin de convingerile personale, nu de politică sau economie, dar le foloseșe pentru a influența emoțional opinia publică – și reușește.
I-am citit cărțile. Oricât nu m-aș pricepe la politici economice – și nu mă pricep – nu pot să nu remarc goliciunea conținutului. Nu depășește niciuna Capitalul lui Marx care și ăla e o adunătură de lozinci și principii de te ia capu’.
Departe de mine gândul de a-i face o vină din asta. Oricine poate avea principii și, în măsura în care poate, să le facă publice. Problema mea, însă, e că retorica publică a lui Georgescu se rezumă fix la principiile respective, nimic mai mult. Păi, amice, nu cu principii și retorică generalistă se scoate din rahat o țară…
La fel ca toți ceilalți atât de disperați să facă bine României, tipul nu face, niciodată, nici măcar o singură referire concretă la taxe, impozite, fiscalitate în general, protecționism economic și celelalte care se impun. Nu face, ca niciunul din ceilalți, nici măcar o singură referire la tragerea la răspundere a celor care au azvârlit degeaba (pentru noi) sute de miliarde din banii noștri. Nimic, zero, tărărău. Fiecare spune despre ceilalți că sunt niște nenorociți, dar când vine vorba să pună în operă ceea ce afirmă, mucles.

De-asta spun: poate că reflectoarele alea puse pe Gerogescu ar trebui puse în spatele lui. Pun pariu bani contra pietricele că ceea ce va apărea acolo ne va ridica părul măciucă.