Prima pagină » Economie » Asociaţia Energia Inteligentă: Prețul gazelor naturale pentru populație nu va crește iarna aceasta

Asociaţia Energia Inteligentă: Prețul gazelor naturale pentru populație nu va crește iarna aceasta

Asociaţia Energia Inteligentă: Prețul gazelor naturale pentru populație nu va crește iarna aceasta

Prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici va fi similar iarna aceasta cu cel din iarna anterioară, informează Asociația Energia Inteligentă.

Totodată, prin intermediul unui comunicat citat de Agerpres, Asociația susține că România va putea acoperi consumul de gaze naturale din această iarnă din producția proprie.

„Piaţa de gaze naturale trece printr-o transformare puternică, care va continua şi în perioada următoare. Vom asista la creşteri ale preţului gazului marfă faţă de preţurile actuale, fără ca această creştere să fie resimţită de majoritatea consumatorilor casnici de gaze. Nu vor fi probleme în asigurarea cu gaze a consumatorilor datorită cantităţilor mari de gaze din depozitele de înmagazinare şi a dezvoltării infrastructurii de transport gaze”, se arată în comunicat.

Asociația mai susține că prognozele meteo pentru regiunea României pentru această iarnă arată un anotimp rece blând, cu episoade severe de frig și viscol, astfel că, cel mai probabil, cererea de gaze nu va fi mai mare ca cea din ultimii ani.

De asemenea, evoluția prețului gazelor în regiune va urma un ușor trend ascendent ca urmare a creșterii cererii, însă cel mai probabil prețiul mediu al gazelor în lunile de iarnă nu va depăşi 14 -15 euro/MWh (68 – 72,75 lei/MWh).

România se înscrie în acelaşi scenariu, potrivit Asociației Energia Inteligentă, astfel că preţul gazelor naturale pentru iarna aceasta va fi similar cu cel din iarna precedentă.

„Pentru consumatorul final de gaze din sectorul casnic, nu întrevăd schimbări semnificative la nivelul preţului pe care acesta o să-l plătească. Preţul gazelor va fi la un nivel aproape identic pentru majoritatea consumatorilor casnici cu cel plătit în iarna 2019/2020”, a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Consumul va fi similar celui din iernile anterioare

Potrivit comunicatului, dat fiind faptul că meteorologii prognozează o iarnă blândă, consumul va fi similar cu cel din ultimele ierni, cu maxime de consum în zilele friguroase.

Asociația mai explică și că 90% din depozitele de gaze sunt pline, iar temperaturile ridicate prognozate pentru octombrie și noiembrie, dar și costurile ridicate ale gazelor din depozite, vor duce la deschiderea depozitelor abia spre decembrie, ceea ce va face ca disponibilul de gaze din depozite în ianuarie și februarie să fie de 25-30 de milioane de metri cubi pe zi.

Acest lucru va permite, cel puțin teoretic, acoperirea consumului de gaze al României exclusiv din producția internă în majoritatea zilelor de iarnă. În zilele geroase, dacă numărul consecutiv al acestora nu va depăși șapte zile, România va avea nevoie de 5 până la 15 milioane de metri cubi de gaze naturale din import în fiecare zi, gaze care nu ar trebui să fie dificil de achiziționat din import, având în vedere preţul comparativ al gazelor din import cu preţul din România, dar şi importantele modificări în infrastructura românească care vor asigura curgerea mai rapidă a gazelor din Ungaria către principala zonă de consum din România, Bucureşti – Ploieşti, urmare a staţiilor de comprimare montate în sistemul românesc de transport şi a construcţiei BRUA, se mai arată în comunicat.

Această estimare nu ia în calcul scenariul întreruperii activităţilor economice cu scopul de a opri răspândirea virusului SARS-CoV-2.

„În această analiză nu am luat în calcul scenariul, posibil, în opinia mea, de oprire a activităţilor datorită crizei valului al doilea de COVID, aspect care va determina scăderi ale cererii de energie şi va genera o ofertă mai ridicată decât cererea cu diminuarea preţului la gaze marfă”, a explicat Chisăliţă.

Asociaţia Energia Inteligentă reuneşte profesionişti din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, care militează pentru un preţ corect al gazelor naturale şi pentru creşterea transparenţei în piaţa de energie din România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei