Prima pagină » EXCLUSIV » Câți ani de pușcărie a primit fiul milionarului Cosmin Bălcăcean după ce a fost acuzat de tentativă de omor. Victoraș are de plată și o groază de bani

Câți ani de pușcărie a primit fiul milionarului Cosmin Bălcăcean după ce a fost acuzat de tentativă de omor. Victoraș are de plată și o groază de bani

Fiul milionarului Cosmin Bălcăcean a fost condamnat de magistrații Tribunalului București după ce, cu un an în urmă, și-a înjunghiat un prieten care întârzia să-i restituie o datorie. În plus, băiatul afaceristului va trebui să plătească și o sumă mare de bani, care include, pe lângă daunele morale, costurile de spitalizare ale victimei și cheltuielile judiciare.

Victor Bălcăcean a fost arestat preventiv chiar înainte de Crăciun, după ce, la 20 decembrie 2024, ambulanța a dus la Spitalului Universitar de Urgență București un tânăr în vârstă de 18 ani care fusese înjunghiat în piept, iar lama îi atinsese unul dintre plămâni.

Inițial, victima a încercat să mintă autoritățile pentru a-l proteja pe fiul afaceristului, motiv pentru care, la început, dosarul a fost cu autor necunoscut. Abia după trei zile, de teamă că poate să fie pus sub acuzare la rândul său, pentru favorizarea infractorului, a spus adevărul și a explicat că băiatul cunoscutului afacerist l-a înjunghiat pentru o datorie neachitată în valoare de numai câteva sute de lei.

Tânărul înjunghiat era să moară acasă

„În cadrul conflictului, inculpatul a scos un cuțit și a înjunghiat victima în partea stângă a toracelui. După ce conflictul s-a încheiat, victima a ajuns la locuința sa, de unde l-a sunat pe un prieten, anunțându-l că nu poate respira. Cel din urmă s-a deplasat la locuința victimei și a apelat numărul de urgență 112, astfel că victima a fost transportată de un echipaj medical la Spitalul Universitar de Urgență București, unde au fost constatate mai multe leziuni, inclusiv plagă înjunghiată în hemitoracele stâng, cu pneumotorax”, anunța Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB).

Cu toate că a cerut, în mai multe rânduri, o măsură mai blândă, Victor Bălcăcean a stat în arest preventiv pe toată durata procesului. Recent, acesta a fost condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor. În același timp, magistrații i-au interzis, cu titlu de pedeapsă complementară, ca timp de trei ani să ocupe o funcție publică, să voteze și să poarte arme din orice categorie.

Victor și Cosmin Bălăcean

Pentru că briceagul respectiv nu a mai fost găsit, instanța a confiscat de la Victor Bălcăcean suma de 50 de lei, atât cât s-a presupus că ar fi fost valoarea de piață a cuțitului.

Magistrații au condamnat și victima tentativei de omor

Totodată, fiul lui Cosmin Bălcăcean a fost condamnat să-i achite victimei daune morale în valoare de 5.000 de lei, 4.000 de lei către Spitalul Universitar de Urgență și 4.000 de lei cheltuieli judiciare față de stat.

În același timp, băiatul pe care l-a înjunghiat a primit și el un 1 an de închisoare cu amânarea executării pedepsei, ceea ce înseamnă că, dacă nu va comite nicio infracțiune pe perioada de încercare, nu va face nicio zi de detenție.

Hotărârea instanței Tribunalului București nu este definitivă și a fost deja atacată cu apel de către avocatul lui Bălcăcean.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai PERICULOS pod DIN LUME a devenit o atracție turistică. Unde se află
Digi24
Titi Aur, despre TIR-ul scăpat de sub control din Constanța: A fost aproape intenționat
Cancan.ro
Care sunt singurii 3 Faimoși care au REFUZAT să se întoarcă în Dominicană, la marea finală Survivor 2026
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Mediafax
LOVITURĂ pentru fumători într-o destinație preferată de români! Ce s-a decis
Click
„Nu Ziriac, Ilinca!” Fiicele lui Codin Maticiuc, mesaj emoționant despre unul dintre cele mai importante proiecte caritabile susținute de tatăl lor
Digi24
Panică la Kremlin. Serviciile secrete au oprit camerele de supraveghere din jurul lui Putin
Cancan.ro
Nu a primit 100.000 de euro! Câți bani a încasat Gabi Tamaș, de fapt, pentru că a câștigat Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va străluci în această vară. Dragostea, banii și cariera se aliniază perfect pentru acest nativ
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Inventatorul Adrian Roșca a realizat o mașină care poate să ajungă la 300 km/h în doar o secundă. Teoretic!
Descopera.ro
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Un singur pahar de alcool pe zi crește riscul pentru 10 tipuri de cancer, avertizează un nou studiu