Prima pagină » Gânduri printre cărți » Încotro cartea românească? – un demers inedit, prezentat publicului cititor sub forma unor întâlniri live cu scriitorii pe rețelele sociale

Încotro cartea românească? – un demers inedit, prezentat publicului cititor sub forma unor întâlniri live cu scriitorii pe rețelele sociale

Încotro cartea românească? – un demers inedit, prezentat publicului cititor sub forma unor întâlniri live cu scriitorii pe rețelele sociale

Când conjunctura nu permite interacțiune directă între cititor și autorul cărților preferate, inițiativa se mută pe rețelele sociale. „Încotro cartea românească?” este întrebarea în jurul căreia s-au organizat o serie de întâlniri online, sub formatul unor interviuri la care urmăritorii au ocazia să pună direct întrebări invitaților. Ideea propusă de editura Velvet Story a adunat în două luni de prezentare nume ale scriitorilor români, cât și susținători ai cărții românești. Printre invitați, în două ediții ale sesiunii Q&A, s-a numărat și Adrian Artene, directorul editorial Gândul, care a reușit să puncteze de fiecare dată pe subiect. În cea mai recentă întâlnire, alături de el și gazda Simona Tănăsescu s-a aflat și Elena Petrea Kyrintzis, autoarea romanului „Anthos”, apariție editorială Velvet Story care a suscitat un fenomen.

Printre discuțiile care vizau tematica întâlnirii, cadrul general a fost unul deschis și prietenos, așa cum a reușit să îl creeze de fiecare dată Simona Tănăsescu. Urmăritorii își au un rol important, astfel că nicio întrebare și niciun comentariu nu sunt ignorate, scopul fiind tocmai de a aduce răspunsuri și posibile soluții situațiilor pe care piața de carte românească le ridică atât scriitorilor, cât și cititorilor.

Elena Petrea Kyrintzis este autor debutant, dar s-a bucurat de la lansarea cărții ei de un succes uimitor, povestea stârnind plăcerea cititorilor. Printre emoțiile unei prime apariții în fața publicului, Elena a vorbit despre experiența scrierii cărții.

La întrebarea „Ai simțit că relația ta cu personajele a luat sfârșit în momentul în care ai publicat cartea sau ele continuă să trăiască și să îți vorbească?”, Elena a mărturisit „Cu siguranță. Legătura cu personajele nu s-a întrerupt nicio clipă, încă le am în suflet. Țin minte că îmi spuneai (n.r. editorul Simona Tănăsescu) să încerc să nu mai fiu atât de atașată de personaje.

Prezența lui Adrian Artene a provocat dezbateri interesante pe seama publicării cărții, impactului asupra publicului și implicarea, sau lipsa acesteia, a unor instituții și persoane în promovarea lecturii și a autorilor români. „Nu mă feresc de cuvinte, dar Ministerul Culturii nu are strategii de promovare a cărții. Știu, mi se vor flutura prin față niște proiecte, dar proiecte în care eu nu cred. Nu cred pentru că nu sunt palpabile rezultatele acelor proiecte. Pot să cred în orice proiect care este fructuos, dar în proiecte care nu au rezultate nu am niciun motiv să cred. Sunt campanii făcute segmentar și izolat, care nu au un feedback.” În urma întrebărilor primite, tot Adrian Artene a afirmat: „Cartea românească trebuie să fie prioritate națională, din punctul meu de vedere.

Pe parcursul a mai mult de două ore, invitații au menținut atenția și, în ciuda ceasului, întâlnirea se dorea prelungită. Elena Petrea Kyrintzis a bucurat prin sensibilitatea ei și a convins să citim românește. În paralel, discuțiile tranșante purtate pe tema „Încotro cartea românească?” deschid orizontul și șansele unor timpuri mai prielnice scriitorului român.

„Încotro cartea românească?” este transmisă live pe Facebook în fiecare zi de marți și joi, de la ora 20:00, începand din 3 noiembrie pe pagina Velvet Story.

Interviul poate fi urmărit în întregime pe canalul de YouTube  – Editura Velvet Story

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii