Prima pagină » Coronavirus » OMS, noi recomandări pentru îngrijirea bolnavilor de COVID-19

OMS, noi recomandări pentru îngrijirea bolnavilor de COVID-19

OMS, noi recomandări pentru îngrijirea bolnavilor de COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis noi recomandări în ceea ce privește îngrijirea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19. Recomandările sunt și pentru pacienții care prezintă simptome persistente după vindecare.

Celelalte lucruri din îndrumare care sunt noi sunt acelea că pacienţii cu COVID-19 care se află acasă ar trebui sa utilizeze pulsoximetria, prin care se măsoară nivelurile de oxigen, astfel încât să se poată afla dacă (starea de sănătate) se deteriorează într-o oarecare măsură acasă şi s-ar impune mai bine îngrijire spitalicească”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă, la Geneva, relatează Reutres, potrivit Agerpres.

OMS recomandă medicilor să îi aşeze pe pacienţi pe burtă pentru a îmbunătăţi fluxul de oxigen, a adăugat Harris.

„De asemenea, recomandăm utilizarea anticoagulanţilor în doze mici pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge în vasele de sânge. Sugerăm utilizarea mai degrabă a unor doze mici deoarece dozele mai mari pot conduce la alte probleme”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

O echipă de experţi independenţi condusă de OMS, aflată în prezent în oraşul Wuhan din centrul Chinei, unde au fost depistate primele cazuri umane, în decembrie 2019, va ieşi din carantină în următoarele două zile pentru a-şi continua, alături de cercetătorii chinezi, activitatea asupra originilor virusului, a mai adăugat ea.

Harris a declarat că nu deține informații cu privire la întârzierile în livrarea unor vaccinuri în Uniunea Europeană, iar prioritatea OMS a fost ca lucrătorii sanitari din toate ţările să fie vaccinaţi în primele 100 de zile ale anului.

Cine sunt cei care se pot vaccina anti-COVID fără programare? Răspunsul lui Valeriu Gheorghiță

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a explicat care sunt categoriile care se pot imuniza fără o programare prealabilă. Prin acestea se numără persoanele care sunt internate în centre medico- sociale și rezidențiale.

Cine sunt cei care se pot vaccina anti-COVID fără programare

Programarea la vaccinare a acestor persoane se efectuează de către Comitetul Județean pentru conducerea și coordonarea intervenției care asigură coordonarea activităților de vaccinare din fiecare județ, împreună cu Direcția de Sănătate Publică și din acest motiv nu era relevant ca aceste persoane să se regăsească în platformă de programare, având în vedere că nu se deplasează la un centru de vaccinare”, a spus medicul militar Gheorghiță.

Totodată, în această categorie sunt incluse persoanele care sunt în acest moment în curs de hemodializă intermitentă. Astfel, acestea se pot adresa centrelor de vaccinare din centrele de dializă, unde după dializă primesc cu prioritate vaccinul, fără programare în platformă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli