Prima pagină » Economic » Digitalia » Manager în IT&C: Industria de securitate cibernetică se confruntă cu o criză de personal calificat

Manager în IT&C: Industria de securitate cibernetică se confruntă cu o criză de personal calificat

Manager în IT&C: Industria de securitate cibernetică se confruntă cu o criză de personal calificat

O problemă importantă cu care se confruntă industria de securitate cibernetică este criza tot mai acută de competențe și de personal calificat, spune Raluca Săceanu, managerul general al biroului din România al companiei globale de securitate cibernetică  Smarttech247.

Astfel, compania anunță că intenționează să își mărească echipa locală de la 40 la 100 de specialiști în securitate cibernetică, precizând totodată care sunt provocările cu care se confruntă întreaga industrie de profil în acest moment.

Peste 27.000 de studenți IT&C  înscriși în anul universitar 2019-2020

Sunt 202.000 specialiști în IT&C în România, la nivelul anului 2020 și peste 27.000 de studenți IT&C (IT, computer știință și informatică) înscriși în anul universitar 2019-2020 în învățământul superior la toate niveluril, atât în cel ​​public, cât și și instituții private. În pofida faptului că, în ultimii ani, creșterea industriei IT&C și a salariilor competitive oferite de multinaționale a dus la diminuarea exodului de specialiști, România se confruntă în continuare cu o criză de personal calificat în IT&C. Cifrele ridică încă îngrijorări, atât la nivel guvernamental, cât și în mediul privat.

„Peste 43.000 de specialiști IT au plecat din România pentru a lucra peste hotare, iar alți 6.100 de specialiști IT lucrează online din țară, dar exclusiv pentru firme din străinătate, majoritatea ca freelanceri”, a declarat in octombrie anul trecut  Antonel Tănase, fostul secretar general al Guvernului, în cadrul unei conferințe pe teme de securitate cibernetică, organizată de CERT-RO.

În contextul în care se preconizează că industria securității cibernetice va crește până în 2023, până la circa 170 de miliarde de dolari, adoptarea accelerată a tehnologiilor digitale și dependența sporită de serviciile cloud schimbă radical peisajul amenințărilor cibernetice, a declarat Raluca Săceanu. Ea precizează că Smarttech247 investește în resursa umană și în infrastructura de cercetare – dezvoltare, și că are planuri de extindere pentru a lansa o gamă întreagă de noi tehnologii și servicii în 2021.

Companiile din IT inițiază parteneriate și colaborări cu universitățile

„O problemă importantă cu care se confruntă industria de securitate cibernetică este criza tot mai acută de competențe și de personal calificat. Pentru a soluționa această provocare, noi am stabilit încă de la început parteneriate și colaborări cu universități de top din Irlanda, România și Polonia, contribuind activ la pregătirea următoarei generații de absolvenți de informatică și atragerea ei în programe de training și internship”, mai precizează Raluca Săceanu. 

Potrivit unui buletin special emis anul trecut de SRI, la nivel global s-au intensificat amenințările din spațiul cibernetic, inclusiv în România. Au fost afectate domenii cheie pentru gestionarea crizei COVID-19 precum sănătate, administrație publică sau educație. Nevoia unei strategii de securitate cibernetică, la nivel național și internațional, implică inclusiv dezvoltarea unor parteneriate între instituțiile publice, private și academice pentru cercetarea și dezvoltarea soluțiilor de securitate cibernetică, de cea mai înaltă tehnologie, precum și pentru formarea, motivarea și menținerea resursei umane în ecosistemul cibernetic.

În România, aceste parteneriate de training și cercetare s-au dezvoltat cu Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor și cu Academia de Studii Economice din București, proces care va continua și în viitor prin extinderea colaborării și cu alte instituții de învățământ. În echipa din România se regăsesc foști studenți pregătiți în programe de internship și training in-house. Smarttech247 a anunțat noi posturi disponibile printre care și un program pentru studenții și absolvenții facultăților de profil.

În același timp, Smarttech247 a înființat în 2020 o academie destinată exclusiv pregătirii femeilor din IT&C, prin programul „Women în Cyber Security”

Compania globală de securitate cibernetică Smarttech247, fondată în 2013, în Irlanda, oferă în România soluții și expertiză de top, de securitate cibernetică, pentru instituțiile publice și companii din sectorul privat, în domenii strategice precum cel financiar-bancar, de sănătate sau energetic. De-a lungul timpului, compania a dezvoltat parteneriate cu nume consacrate din industrie cum ar fi IBM, Palo Alto, MITRE, TrendMicro, Microsoft sau Amazon.

Recomandarea video

Mediafax
Prognoza meteo ANM: Viscol puternic, ninsori abundente și strat de zăpadă de peste 50 cm în mai multe zone
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
E oficial! Cătălin Măruță a dat LOVITURA. A semnat noul contract, după ce a fost dat afară de Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
UE oferă un salariu de aproape 6.800 de euro și un post permanent. Ce este concursul AD5
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Un aliat al lui Putin amenință puterile europene cu represalii dacă vor confisca nave din „flota fantomă” a Rusiei
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Fenomen ciudat în galaxia vecină Andromeda: O stea colapsată nu a mai trecut prin faza de supernovă