Gestul cutremurător al unei românce din Spania: S-a aruncat în gol cu bebelușul în brațe. Ce a decis instanța

O româncă din Spania a făcut un gest extrem în urma cu patru ani când s-a aruncat cu bebelușul în brațe din turnul castelului Denia din Alicante. Instanța spaniolă a luat decizia să nu o condamne de tentativă de omor.

Femeia în vârstă de 34 de ani s-a aruncat în gol pe 6 august 2017 din turunul Castelului Denia aflat în Alicante. Micuțul avea doar șapte luni când mama lui a luat decizia radicală de a se sinucide. Cu scurt înainte că facă un asemenea gest, românca i-a trimis un mesaj de adio soțului său.

Însă după patru ani femeia a fost achitată pentru infracțiunea de tentativă de omor, relatează publicația La Razon.

Procurorii ceruseră inițial internarea femeii într-un spital de psihiatrie ăentru o perioadă de 20 de ani. Însă sentința dată de „Secția a treia” o dezincriminează pe româncă, mai ales în contextul în care gestul ei nu a dus la moartea nimănui. După ce s-a aruncat în gol, femeia și bebelușul au căzut pe plasa de sârmă care acoperă stâncile din jurul castelului.

DESTINAȚII Topul celor mai primitoare orașe din lume. Șapte dintre ele sunt în Europa

19:35

STATISTICĂ Topul impozitului pe venit din Europa în 2026. În ce țară se plătește cel mai mult și unde cel mai puțin

19:25

Gestul extrem al româncei, pe fondul unei tulburări depresive majore

Decizia instanței a venit pe fondul tulburărilor psihice pe care le are femeia, astfel încât s-a decis și internarea ei ambulatorie, în contextul în care este deja monitorizată pe secția de psihiatrie a spitalului din Denia. Până în prezent, evoluția româncei este una favorabilă.

În luarea deciziei s-a luat în considerare și faptul că femeia fusese diagnosticată cu tulburare depresivă majoră. Totodată, medicii care au depus mărturie la proces au considerat capacităţile cognitive ale femeii ca fiind „foarte alterate sau afectate”, ceea ce înseamnă că nu a acţionat prin voinţa sa. Aceștia au arătat și faptul că din cauza depresiei, românca avea „o viziune distorsionată a realităţii, astfel că sinuciderea era singura soluţie pentru ea de a părăsi această lume”.

Experții au mai apreciat că în această situația femeia nu putea „să planifice, să execute sau să decidă un plan şi ar fi putut acţiona executând voinţa altcuiva sau la comanda vocilor pe care pretindea că le aude”.

Se pare că femeia a declarat în timpul procesului faptul că nu își amintește nimic din acea zi fatidică.