Dictatura ghișeelor

V-ați putea imagina, vreodată, România fără ghișee? Eu, unul, nu! Ghișeul, ca formă de manifestare nemijlocită a autorității statale, este legat ombilical de oricare dintre români. El este limbajul de bază, matern, al cetățeanului cu autoritatea statului.

În dicționarul explicativ al sublimei noastre limbi, ghișeul este acea ”Ferestruică special amenajată în ușa sau în peretele unui birou, prin care publicul poate lua contact direct cu funcționarii unei instituții”. Însă aceasta este numai o definiție de complezență, care maschează realitatea. De fapt, sintagma ”funcționarii unei instituții” este traductibilă prin ”sfânta” putere discreționară asupra cetățeanului. Respectiv asupra românului. Suntem volens nolens în slujba ghișeului, aidoma unui creștin în slujba crucii!

De aproape un secol, ghișeul a devenit canalul de comunicare pioasă a românului cu autoritățile vremelnice ale statului, așa cum spovedania este dialogul creștinului cu Dumnezeu. Prin suprapunerea noțiunilor, ghișeul este, astfel, ”Dumnezeul” românului, altarul la care ne închinăm în raport cu structurile centrale/locale.

ACTUALITATE Bălăria de sezon care costă mai mult decât un coltlet în primăvara timpurie. Cum îți dai seama dacă planta este încă vie

22:33

CONTROVERSĂ Actorul Shia LaBeouf, obligat să plătească o cauțiune de 100.000 de dolari și să meargă la un centru de reabilitare, după o presupusă bătaie

22:31

Este și motivul pentru care noi, în ADN-ul nostru, am dezvoltat un cult pentru ghișeu. Este forma noastră de supunere brută față de stat. Este celula de bază a societății. Administrații, instituții, autorități publice subordonează cetățeanul prin ghișee. Ca într-un regim totalitarist, ghișeul este cel în fața căruia îngenunchem și pe care îl preaslăvim. Fără existența lui, existența noastră ar căpăta, poate, nonsens!

Ce am fi fără ghișee, fără plecăciuni, fără căciuliri în fața unui funcționar?

De la o vreme încoace, Uniunea Europeană ne propune ca target digitalizarea! Una dintre statisticile de dată recentă arată că România ocupă penultimul loc în spațiul european – la umăr cu Bulgaria – ca grad de digitalizare a serviciilor publice. Cu alte cuvinte, ne aflăm sub dictatura ghișeelor, respirăm aerul toxic al birocrației.

Suntem departe de o revoluție a tehnologiei, a digitalizării. Promitem #să…, ne angajăm #să…, dar #nu…!

România se află pe penultimul loc între statele membre UE într-un clasament privind gradul de digitalizare a serviciilor publice

Suntem prizonierii acestei dictaturi, suntem deținuții unei noțiuni care rezumă autoritatea statală

În continuare, ne rânduim la ghișee. Răspundem, aproape voluntar, la apelul milităresc al entităților publice ori private (până și corporațiile – port-drapelele capitalismului – ne condiționează, încă, prin prezența fizică la ghișeu!), iar orice hârțoagă necesită participare activă la ghișeu. Funcționarii de la ghișee sunt ca și membrii familiilor noastre. Ne cunosc dintotdeauna, îi cunoaștem dintotdeauna. Legăm relații perene cu ei!

Termenul de ghișeu provine din franceză. Din cuvântul guichet. Prima mențiune a acestui cuvântul am descoperit-o în urmă cu cinci secole în literatura care se referea la temnițele din Franța! Era, cumva, corespondentul vizetelor din închisorile de azi. Voltaire amintea de guichet în ”Naivul”, la mijlocul secolului XVIII. Ulterior, în 1862, apare pentru prima oară, în Franța, în faimoasa revistă-jurnal a fraților Gouncourt (care colaborau și cu Le Figaro). Atunci, guichet este menționat, pentru întâia dată, ca o relație dintre public și o autoritate și se desprinde de aria penitenciară.

În România însă, ghișeul – care s-a înrădăcinat (abia) în ”secolul lung”, al 19-lea – rămâne în ”granița” penitenciară. Suntem prizonierii acestei dictaturi, suntem deținuții unei noțiuni care rezumă autoritatea statală.

Cine are contraargumente, să mă contrazică! Dar cine, oare, a trecut de acea ”ferestruică” voltaire-ană fără să-și abandoneze demnitatea, ca papucii, la ”ușa” unui ghișeu?!

De cele mai multe ori rămânem cu sechele după fiecare înfățișare la un ghișeu. Acesta s-a păstrat și, probabil, se va păstra vreme lungă, de acum înainte, ca un mecanism de control, fără alegere liberă. E un instrument valid al dictaturii birocrației. În fața lui, nu avem drepturi! Ele ne sunt suprimate.

Implementarea unor programe concrete pare, mai degrabă, un fake news

Funcționarul din spatele unui ghișeu este el însuși o instituție. O administrație. O putere statală. Un mai mic sau mai mare dictator. În arhitectura actuală a societății, ghișeul este indispensabil. Dispariția lui, prin digitalizare (ca tentativă de emancipare națională în secolul XXI), ar împinge România, poate, într-o stare comatoasă, de pierdere a acestei absurde identități naționale!

Dar ”debirocratizarea” României este departe! Pompoasa Autoritate pentru Digitalizarea României – care beneficiază de fonduri însemnate – are o activitate convulsivă. ”Autostrăzile” online pe care cetățeanul ar trebui să ”circule” în raport cu statul sunt utopice, ca de altfel și proverbiala autostradă București-Brașov. Implementarea unor programe concrete pare, mai degrabă, un fake news. O revoluție digitală a serviciilor publice, care să dărâme dictatura ghișeelor, nu are un orizont apropiat de timp.

Proiectul ”Stabilirea cadrului de dezvoltare a instrumentelor de e-guvernare” este o Fata Morgana. Motivele sunt multiple! Ne asumăm revoluții fictive, dar, de facto, fantomele birocrației ne însoțesc pretutindeni. La orice ghișeu! Acolo unde ne abandonăm demnitatea, ne sunt suprimate drepturile!