Prima pagină » Actualitate » Referendum local în România. Locuitorii municipiului Buzău și cei ai comunei Țintești sunt așteptați, duminică, să voteze comasarea voluntară a celor două teritorii

Referendum local în România. Locuitorii municipiului Buzău și cei ai comunei Țintești sunt așteptați, duminică, să voteze comasarea voluntară a celor două teritorii

Referendum local în România. Locuitorii municipiului Buzău și cei ai comunei Țintești sunt așteptați, duminică, să voteze comasarea voluntară a celor două teritorii

Un referendum are loc la Buzău, unde locuitorii municipiului Buzău și cei ai comunei Țintești trebuie să răspundă dacă își doresc unirea celor două teritorii. Un rezultat pozitiv ar duce la o dublare a suprafeței orașului. Referendumul este inițiat de primarul Buzăului, Constantin Toma.

Locuitorii municipiului Buzău şi cei ai comunei Ţinteşti votează, duminică, la referendumul pentru unirea celor două localităţi. Obţinerea „Buzăului mare” a fost iniţiat de primarul municipiului Buzău Constantin Toma, care s-a numărat şi printre primii locuitori ai oraşului care şi-a exercitat dreptul la vot.

„Referendumul local din Municipiul Buzău este organizat în vederea consultării cetăţenilor pentru modificarea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Buzău şi unităţii administrativ-teritoriale comuna Ţinteşti, în sensul unirii celor două entităţi administrative, iar cel din comuna Ţinteşti în vederea consultării cetăţenilor pentru modificarea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale comuna Ţinteşti şi unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Buzău, în sensul unirii celor două entităţi administrative.”, precizează Autoritatea Electorală Permanentă.

În municipiul Buzău sunt amenajate 80 de secţii, iar în Ţinteşti, două.

Proiect este susținut de primarul PSD Constantin Toma. Argumentul principal al acestuia este că oraşul nu mai are terenuri pentru a se dezvolta, iar comasarea cu Ţinteştiul, care are doar 4.500 de locuitori, va face ca suprafaţa oraşului aproape să se dubleze.

„Reușita Referendumului, prin venirea dumneavoastră la vot în 26 septembrie, este importantă atât pentru municipiul Buzău, dar și pentru toate municipiile din România.

Toți primarii de municipii, indiferent de partid, au votat în unanimitate, în cadrul Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România, o Rezoluție către Guvern, prin care să se acorde prin lege, facilități pentru localitatea mai mică care fuzionează voluntar cu o localitate mai mare.

Pentru ca România să se dezvolte în ritm accelerat, are nevoie de o nouă reformă administrativă, ultima fiind realizată în 1968. Deși legislația în vigoare este puțin favorabilă unei asemenea reforme, iată că Buzăul și Ținteștiul au șansa unei premiere naționale, primul pasul spre începutul reformei administrative în țara noastră”, este îndemnul pe care primarul l-a adresat locuitorilor din Buzău.

În municipiul Buzău, toate secţiile de votare au fost deschise la ora 07:00. După o oră de la acest moment, procesul electoral decurge fără probleme în toate secţiile.

La vot sunt aşteptaţi 107. 756 de buzoieni, iar la Ţinteşti sunt 3.597 de persoane înscrise pe listele permanente.

Până la această oră, prezenţa la referendumul de la Buzău este 1,06%.

Organizarea referendumului va costa municipalitatea 1,2 milioane de lei din bugetul local, scrie News.ro.

Pentru ca referendumul pentru unirea Buzăului cu Ţinteşti să fie validat este nevoie ca la vot să se prezinte cel puţin 30% din numărul persoanelor cu drept de vot din municipiu, respectiv Ţinteşti.

Amintim că, în trecut a mai existat o astfel de tentativă la Oradea, însă iniţiativa lui Ilie Bolojan nu a trecut din lipsă de cvorum. De altfel, Bolojan, fost primar din Oradea, a fost prezent la Buzău pentru a susţine referendumul de la Buzău.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!