Care sunt șansele ca tulpina Omicron să fie deja în România. Medicul Adrian Marinescu: „Virusul nu are graniţe!”

Care sunt șansele ca tulpina Omicron să fie deja în România. Medicul Adrian Marinescu: „Virusul nu are graniţe!”
Medicul Adrian Marinescu / Sursă Foto: Mediafax Foto
Publicat: 02/12/2021, 10:27

Medicul epidemiolog Adrian Marinescu, directorul medical al Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a subliniat, joi, necesitatea măsurilor de limitare a transmiterii comunitare a noii tulpini a COVID-19, Omicron, după ce s-a dovedit că virusul nu are granițe. Discuția vine în contextul în care trei dintre pasagerii aeronavei speciale puse la dispoziție de Guvern pentru repatrierea românilor blocați în Africa de Sud, ca urmare a restricțiilor declanșate de apariția noii variante, au fost depistați pozitiv cu infecția cu SARS-CoV-2 și se lucrează la secvențiere pentru a vedea dacă este sau nu vorba de tulpina sud-africană.

Trei pasageri veniți miercuri din Africa de Sud au fost depistați pozitiv cu COVID-19, dintre care un sportiv al echipei campioane la rugby a României, CSM Știința Baia Mare, care a fost internat, și alți doi, din Vaslui și Brașov, aflați în carantină, după cum au anunțat autoritățile miercuri. Probele au fost trimise, pentru secvențiere, la Institutul Național de Cercetare Medico- Militară „Cantacuzino” București.

Autoritățile admit că nu pot împiedica total apariția tulpinii, ci totul este doar „cumpărare de timp”. „În final, tulpina va ajunge peste tot, asta nimeni nu va putea să oprească, am văzut asta și când a început pandemia în China. Singurul lucru care se poate face acum este întârzierea răspândirii și cumpărare de timp până aflăm dacă răspunde la vaccinuri, dacă e mai ușoară, dacă impactul pe sănătate e mai grav, astea sunt lucruri care se analizează acum de specialiști”, a spus, duminică, șeful DSUm Raed Arafat.

Marea problemă, transmiterea comunitară

Adrian Marinescu, director medical Institutul „Matei Balș”, a explicat, joi, că din primele date la nivel internațional, cele mai multe cazuri de infecție cu Omicron au avut manifestări ușoare, dar este important să se ia măsuri pentru limitarea răspândirii, până când specialiștii colectează mai multe date privind impactul noii tulpini.

„În primul rând, trebuie să spunem foarte clar, după doi ani de pandemie, ştim că virusul nu are graniţe. Pe de altă parte, e situaţia fericită în care identificăm nişte cazuri. Sunt cazuri de import. Marea problemă pe care o avem acum este să nu se ajungă la o transmitere comunitară, ceea ce se face acum şi aceste măsuri care deja se iau, nu doar în România. Sunt categoric cele mai corecte, să împiedicăm transmiterea comunitară”, a spus Adrian Marinescu, într-o intervenție a Antena 3,

Potrivit medicului epidemiolog, este de bun augur, de asemenea, că, în general, s-au manifestat forme uşoare la cazurile din Africa de Sud şi din alte zone din lume, cazuri care sunt izolate.

„S-ar putea să vorbim de o variantă virală care se transmite uşor, dar, care vine, în cele mai multe cazuri cu forme mai mult decât uşoare. Nu avem alte lucruri de făcut. E aceeaşi modalitate de trasmitere. Deocamdată nu există o variantă de vaccin care să fie în mod clar eficientă într-un procent mare. Şi vaccinurile actuale fac ceea ce este de fapt important, că o mare probabilitate împiedică apariţia complicaţiilor a formelor severe. Imunitatea pe care populaţia a obţinut-o ne va fi de mare ajutor şi pentru varianta Omicron. Deci e clar că lucrurile de aici ar trebuie să plece”, a detaliat directorul medical al Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

„Poate că reuşim să transformăm infecţia cu SARS-CoV-2 într-un guturai”

Medicul epidemiolog a precizat că, la acest moment, tratamentul nu diferă, dar rămâne de văzut dacă aceste terapii vor avea aceeaşi eficienţă în cazul Omicron. „Ce este clar este că vom avea grjă de persoanele vulnerabile, pentru că ele sunt cele care vor putea face faţă forme severe. Sperăm că de această dată, să vorbim de o variantă care este mai puţin agresivă, şi atunci, lucrurile vor fi mai simple. Practic, dacă vom avea o imunitate prin vaccinarea pe care am făcut-o, plus lucrurile noi care vor veni, inclusiv varianta de vaccin, care probabil că va veni la începutul anului viitor, poate că reuşim să transformăm ceea ce ne dorim demult, să transformăm infecţia cu SARS-CoV-2 într-un guturai, şi atunci lucrurile vor fi mult mai echilibrate”, a spus Adrian Marinescu.

În prezent, este dificil de tras o concluzie privind simptomatologia Omocron, fiind doar cazuri izolate. „Dacă ne uităm la ceea ce spun doctorii din Africa de Sud, se merge în general pe simptomatologie uşoară. Cele mai multe dintre forme au fost uşoare: durere de cap, stare generală modificată. Practic, un aspect pseudo-gripal. Sigur, rămâne de văzut în viitorul apropiat, când ea se va extinde, să sperăm că nu se va întâmpla într-o mare măsură”, a conchis doctorul Adrian Marinescu.

Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, a explicat, sâmbătă, la întrebarea jurnaliștilor privind rapiditatea cu care se pot depista cazuri de infecție cu această variantă, că în România există șapte laboratoare care efectuează secvențieri.

„Sigur, capacitatea acestor laboratoare este difertă. Sunt laboratoare care pot să facă până la 800 – 1.000 de probe pe zi, unele, un număr mai mic de probe, 2-300, important e să avem recolte, probele recoltate, motiv pentru care noi am încercat, prin intermermediul direcțiilor de sănătate publică să alertăm toate spitalele COVID, care au fost foarte clar invitate și cu o recomandare foarte fermă să recolteze pentru PCR de la toate cazurile severe în primul rând, pentru că ne-am dori să vedem dacă această tulpină e mai severă, și, sigur, să se obișnuiască, ca la toate cazurile pe care le internează să întrebe persoana respectivă dacă a avut călătorie undeva într-o țară africană sau dacă a venit în contact cu o persoană care a călătorit de curând în acea zonă, acestea fiind primele indicii epidemiologice de legătură cu zona. Dacă vom avea probe cred că la acest moment capacitatea e suficientă”, a spus Adriana Pistol.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
MAGHIARII dau în clocot în TRANSIILVANIA. Abia acum s-a aflat ce sentimente au: Există o...
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
A fost descoperită o nouă particulă. Cercetătorii o căutau de mult timp!