VIDEO | Cum au ajuns două surori din București să studieze cu celebra Selena Gomez și cu alte staruri din America. Ce învață Anne Marie și Sophia de la „stelele” de peste Ocean

Publicat: 02/03/2022, 15:28
Actualizat: 02/03/2022, 15:43

Anne Marie și Sophia Dinu sunt două eleve de 11, respectiv 7 ani, ale Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București, care, recent, au câștigat un Masterclass pentru interpretare vocală, în cadrul căruia sunt consiliate în cariera muzicală de mari artiști americani.

Cele două surori cântă vocal de la vârste foarte fragede, ba chiar cea mică a lansat la vârsta de doar 4 ani primul ei single și videoclip, cu o piesă compusă de Mihai Alexandru.

Sora cea mare este oarecum deschizătoarea de drumuri, mai întâi prin pasiunea pentru canto, și apoi prin dorința arzătoare de a studia muzica. Astfel, la cinci ani, după ce părinții au aflat că fetița este un copil înzestrat cu un IQ ridicat, ce i-ar fi putut permite să exploreze multe domenii în viață, un show de televiziune a ridicat dorința pentru muzică la stadiu de pasiune, și a bulversat planurile inițiale ale părinților.

Așa a început practic periplul muzical, care după câțiva ani le aduce acestor două surori deschiderea spre lumea largă. La școală studiază două instrumente, întrucât secțiunea de canto la noi se studiază de la vârsta liceului, însă așa cum afirmă cele două copile, studiul instrumentului este încă un pas important spre definitivarea talentului lor muzical.

Când lumea se închidea din pricina pandemiei, cele două surori – Queen Sisters ( pe numele lor de scenă – n.r.) au găsit oportunități noi de învățare. Și pentru că noua formă de comunicare a permis conectarea prin sistem online a întregului Mapamond, surorile Dinu au aplicat pentru diferite cursuri internaționale de specializare.

Astfel, în Mai 2020, fetele au câștigat o bursă la una din școlile de prestigiu de peste ocean, unde le este oferită participarea la un Masterclass de doi ani pentru interpretare vocală, studiu muzical și prezență scenică, realizate de Star Music, și unde sunt consiliate în carieră muzicală de mari artiști americani.

Deși cursurile au loc săptămânal, pe fusul orar al Americii de vest, micuțele artiste nu au renunțat, întrucât, spun ele, învață noutăți mai mult decât și-ar fi putut imagina vreodată.

Grei ai muzicii internaționale precum Don Wolf, Elise Estrada sau Selena Gomez, le consiliază în cariera lor muzicală. Acest Masterclass le-a adus și o recomandare către o companie de căutare de talente, N.Y.L.A Talent, unde cele două surori fac cursuri online de actorie și prezență scenică cu actori renumiți și producători Netflix și Disney Channel, cum ar fi George Caceres, Vanessa Hudgens, Brett Willis sau Connor Weil. Fetele afirmă despre Connor că este extrem de modest și atent la detalii, și că sfaturile lui sunt sincere, și le ajută la eventualele defecte. Și tot Masterclass-ul din SUA le-a premiat și cu participarea la „IPOP 2022”, unde fetele așteaptă să meargă în vara acestui an.

Noi competiții la vară, în SUA și Franța

Experiența competițiilor online serioase le-a familiarizat cu prestația artistică din diverse situații, întrucât la astfel de concursuri de cele mai multe ori trebuie să convingi juriul cu ceva mai mult decât numărul tău artistic prezentat în live pe zoom, este nevoie de multă concentrare și prezență de spirit.

De curând au câștigat alte două mari premii – Grand Prix-uri pentru interpretarea în duet a piesei „You Raise Me Up”, un concurs în Canada și altul în SUA, cel din urmă adunându-le și participarea gratuită la evenimentul de gală ce va avea loc în Spania la începutul lunii mai.

Și vara se anunță plină, întrucât vor participa la două competiții în SUA și una în Franța, de unde speră să se întoarcă la fel ca de obicei, adică victorioase.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto