Prima pagină » #RoMânia » Ministrul Muncii a făcut anunțul ce vizează toți PENSIONARII din România. Ce se întâmplă astăzi

Ministrul Muncii a făcut anunțul ce vizează toți PENSIONARII din România. Ce se întâmplă astăzi

Otilia Serescu
Ministrul Muncii a făcut anunțul ce vizează toți PENSIONARII din România. Ce se întâmplă astăzi
Sursă Foto - Pexels

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afimră că pensiile au intrat pe cardurile pensionarilor încă din 7 aprilie, iar cele prin factorul poştal vor fi încasate până cel târziu marți, 11 aprilie. De asemenea, tot până azi, vor fi încasați și banii prin voucherele sociale.

De obicei, pensiile ajungeau la beneficiari între 3 şi 15 ale lunii, dar ministrul Muncii spune a decis să vireze pensiile mai devreme, astfel încât toţi pensionarii să aibă ce pune pe masa de Paşte.

De asemenea, voucherele de alimente se vor da şi ele mai devreme, la fel ca şi unele dintre pachetele cu 24 de kilograme de alimente.

„Este sărbătoarea aceasta a Paștelui și am considerat extrem de important ca măcar atât să mai facem în plus pentru seniorii acestei țări.

De vineri (vinerea trecută, 7 aprilie – n.r.), seniorii României care încasează pensiile în cont bancar, pe card, au pensiile în cont”, a declarat Marius Budăi.

Marius Budăi: Până pe 11 aprilie, vrem ca pensionarii să aibă pensiile și voucherele acasă

„Până în data de 11 aprilie, vrem ca și ceilalți seniori care încasează pensiile cu factorul poștal să aibă banii acasă, pentru a-și putea procura cele necesare, atât cât poate permite situația în această perioadă în România.

Bineînțeles, și vouchere de alimente vor fi, de asemenea, livrate către cetățeni”, a adăugat ministrul Muncii, citat de Antena 3.

Citește și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...