Prima pagină » Actualitate » TIR-ul abandonat pe E85, în urmă cu o lună, aparține unei firme din Ucraina. Polițiștii au aflat abia acum ce s-a întâmplat cu șoferul

TIR-ul abandonat pe E85, în urmă cu o lună, aparține unei firme din Ucraina. Polițiștii au aflat abia acum ce s-a întâmplat cu șoferul

Marian Popescu
TIR-ul abandonat pe E85, în urmă cu o lună, aparține unei firme din Ucraina. Polițiștii au aflat abia acum ce s-a întâmplat cu șoferul

Polițiștii au elucidat misterul TIR-ului abandonat în urmă cu o lună, la marginea drumului E85, în județul Suceava. El aparține unei firme din Ucraina, iar șoferul era de negăsit… până de curând.

Potrivit Monitorul de Suceava, un bărbat spânzurat a fost găsit – săptămâna aceasta – într-o pădure de salcâmi din satul Forăști, aflată la aproximativ un kilometru de E85.

Inițial, Poliția a luat legătura cu proprietarul camionului, mai ales că autovehiculul bloca parțial drumul, iar un alt conducător auto a venit și l-a preluat. Dar primul șofer, în vârstă de 50 de ani, nu dădea niciun semn de viață.

Imediat după descoperirea cadavrului, polițiștii au început o anchetă, în urma căreia s-a stabilit în primă fază că decesul survenise cu cel puțin două-trei săptămâni în urmă. Așa au făcut legătura cu TIR-ul abandonat în urmă cu aproape o lună.

Ulterior, anchetatorii au găsit mai multe indicii care sugerau că bărbatul mort este chiar șoferul ucrainean, însă acest lucru va fi stabilit cu certitudine abia după expertize criminalistice.  Se pare că, înainte de dispariție, acesta avusese o discuție mai aprinsă cu patronul său.

După cercetarea de la fața locului, cadavrul a fost ridicat de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării necropsiei. Deocamdată, anchetatorii cred că este vorba de sinucidere, dar cercetările în acest caz continuă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității