Prima pagină » Actualitate » Radu Vâlcan, despre viața cu trei copii. ”Cineva trebuie să o facă şi pe asta”

Radu Vâlcan, despre viața cu trei copii. ”Cineva trebuie să o facă şi pe asta”

Radu Vâlcan, despre viața cu trei copii. ”Cineva trebuie să o facă şi pe asta”
Radu Vâlcan, despre viața cu trei copii.

Radu Vâlcan, în vârstă de 46 de ani, este căsătorit cu Adela Popescu, în vârstă de 36 de ani, împreună cu care are trei băieți. Prezentatorul TV a spus cum este viața de tătic cu trei copii.

În data de 8 ianuarie 2021, Adela Popescu a anunțat că urmează să devină din nou mămică. În data de 11 iulie 2021, vedeta a născut cel de-al treilea copil, un băiețel, care a primit numele Adrian. Adela Popescu este căsătorită cu prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan, împreună cu care mai are doi copii. – Alexandru și Andrei. În data de 7 mai 2022, Adela Popescu și Radu Vâlcan l-au botezat pe fiul lor cel mic, Adrian. Inițial, botezul celui de-al treilea băiețel al cuplului trebuia să aibă loc în luna noiembrie a anului 2021, însă familia s-a infectat atunci cu COVID-19, astfel că evenimentul a fost amânat.

Prezentatorul de televizune Radu Vâlcan a explicat, pentru revista Viva, cum este viața de tătic cu trei copii. Acesta a mărturisit că el este mai autoritar în ceea ce îi privește pe cei trei băieți pe care îi are cu Adela Popescu.

Radu Vâlcan, despre viața cu trei copii. ”E clar că eu ocup funcţia de polițist rău”

”Categoric sunt mai autoritar, dar cu drăgălăşenie. (zâmbește) E clar că eu ocup funcţia de polițist rău, dar cineva trebuie să o facă şi pe asta. E clar că sunt tată-de-copii-mai-mari, adică reuşesc să relaţionez mult mai bine cu ei de când au mai crescut. Prima perioadă am cedat-o mamei lor, aşa cum cred că e și normal”, a declarat Radu Vâlcan pentru sursa mai sus-menționată.

”Culmea e că mă descurc mult mai bine când sunt doar eu cu ei, fără mama lor. Adică au un singur „şef” şi ştiu că nu e loc de întors”, a adăugat prezentatorul de televiziune.

Întrebat cu se înțeleg între ei cei trei băieți ai săi, Radu Vâlcan a răspuns: ”Culmea, cel gelos e cel mai mic. Suntem super impresionați despre cât de frumos se poartă cei mari cu el. Realmente au grijă de el, îl protejează şi nu ripostează când sunt trași de păr, ciupiţi etc”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi