Prima pagină » Diverse » Premiile ”Regal Literar” | Daniel Nica, Adrian Artene și Daniela Șontică, printre laureații ediției 2023

Premiile ”Regal Literar” | Daniel Nica, Adrian Artene și Daniela Șontică, printre laureații ediției 2023

Cristian Lisandru
Premiile ”Regal Literar” | Daniel Nica, Adrian Artene și Daniela Șontică, printre laureații ediției 2023

Revista ”Regal Literar”, aflată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, păstrează tradiția și consfințește, prin Premiile ”Regal Literar”, meritele și performanțele culturale din rândul artiștilor, cercetătorilor și promotorilor culturali din noile generații, dar și evidențiază personalitățile artistice și academice de la care comunitatea revistei se inspiră sau pe care le urmează.

Revista online de cultură ”Regal Literar” și-a început apariția – la 15 iulie 2020 – prin a fi una dintre puținele publicații online independente care se fundamentează pe valorile culturale românești și universale infailibile.

De la 21 iulie 2022, revista apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, reprezentând singura publicație online cu caracter vizionar în ceea ce privește viitorul intelectual și artistic din spațiul românesc.

Zilele trecute, revista ”Regal Literar” și-a desemnat laureații:

Premiul Regal Literar

  • Daniela Șontică – pentru volumul „30 de scriitori din exil. 1945-1989”, editura Basilica, 2022;
  • Daniel Nica – pentru volumul de filozofie „Cine sunt eu? Autenticitatea și limitele sale morale”, editura Ratio et Revelatio, 2022;
  • Maria Ivanov – pentru volumul de versuri „Totul va fi bine”, editura Prut Internațional, 2022;
  • Tiberiu Tudor – pentru volumul de versuri „Enisala”, editura Mușatinia, 2022.

Distincția de Excelență

  • Cornel MărculescuIulia GhercăLaurențiu-Ștefan Szemkovics și Benedicta Moldovan – pentru cercetare istorică;
  • Andrei Zapșa –  pentru întreaga operă literară și muzicală.

Premiul pentru poezie

  • Ștefan Gabriel Mateescu;
  • Așer Negoi;
  • Claudiu Butnaru.

Premiul pentru epigramă

  • Sebastian Mihai Zidaru

Distincția Culturală

  • Cristiana SimaMaria AvramescuAdrian Artene și Teodora Marin – pentru promovarea culturii și pentru susținerea proiectelor revistei ”Regal Literar”.

Comisia de nominalizare și evaluare a fost formată din:

  • [Președinte] Ștefan-Lucian Mureșanu (filolog, antrolopog, etnograf, scriitor, critic literar);
  • Cristian Mușa (cercetător, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române);
  • George Coandă (istoric al culturii și civilizației, scriitor, ziarist, critic literar, vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, președinte UZPR Târgoviște);
  • Lucian-Costin Dindirică (scriitor, istoric, Director al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj);
  • Nicolae Florentin Streche (filolog, poet, eseist, critic literar, redactor-șef Regal Literar);
  • Claudiu Dumitrache (scriitor, muzician, membru CPFCFC – Societatea Academică de Cercetare a Religiilor şi Ideologiilor, director fondator Regal Literar).

Revista ”Regal Literar” împărtășește mărturiile elitelor românești din toate timpurile cunoscute, arătând tinerilor sensul culturii, necesitatea responsabilității și indispensabilitatea cunoașterii identităților în contextul propagandei de abolire a acestora.

Revista este condusă de artistul Claudiu Dumitrache (fondator) și filologul Nicolae Florentin Streche (redactor-șef), avându-l Director Onorific pe acad. Ioan-Aurel Pop, cu un colegiu de redacție alcătuit din cercetători și membri ai uniunilor naționale de creație.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale