Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ion Cristoiu: „Premierul domină scena politică. Un astfel de moment a mai existat o singură dată”

Ion Cristoiu: „Premierul domină scena politică. Un astfel de moment a mai existat o singură dată”

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră incredibil faptul că premierul Marcel Ciolacu domină, în acest moment, scena politică din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Ciolacu domină scena politică, iar asta este o chestie unică. A mai fost un singur moment, anume primii doi ani din al doilea mandatul al lui Ion Iliescu. Nu a mai existat alt moment în care un premier să domnie scena. Iliescu a dominat în primul mandat al său, la Emil Constantinescu, el a dominat. La al doilea mandat al lui Iliescu, când era tot timpul călător, a dominat Adrian Năstase (până la acel celebru interviu dat mie). Am făcut revoluție fără să știu: aveam o emisiune și Iliescu mi-a dat un interviu. Atunci, a lansat capitalismul de cumetrie. Nu aveam niciun rol. Dacă un politician nu vrea să îți spună ceva, nu îți spune nici dacă ești vedetă. Deci, aia a fost singura perioadă. După aia, a venit Băsescu, care a dominat. Nu era ca acum, când a dispărut Iohannis”, a declarat Ion Cristoiu.

Conform acestuia, este enigmatic faptul că președintele nu mai este activ în ultima perioadă.

Cristoiu: „Avem regimul Ciolacu, nu regimul Iohannis”

„În timpul guvernării PNL, președintele era foarte activ, mai ales în politica externă. Acum, ceva este în neregulă. Sunt mai multe ipoteze pentru asta. Prima este că s-a retras (este greu de crezut). Nu se poate să se fi resemnat. La ora actuală, avem regimul Ciolacu, nu regimul Iohannis. În materie de reformă, nu a zis nimic, nici de Schengen nu a mai zis nimic. Este regimul Ciolacu în condițiile în care PSD nu are majoritate”, a mai spus scriitorul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator