Prima pagină » Sport » Știm semifinalele Mondialului de HANDBAL feminin! Mesaj emoționant pentru Cristina Neagu

Știm semifinalele Mondialului de HANDBAL feminin! Mesaj emoționant pentru Cristina Neagu

Știm semifinalele Mondialului de HANDBAL feminin! Mesaj emoționant pentru Cristina Neagu

Danemarca, echipă care a învins România, s-a impus în fața reprezentativei din Muntenegru, scor 26-24, în vreme ce Suedia a învins-o pe Germania, scor 27-20.

În careul de ași de la Campionatul Mondial se mai aflau deja Norvegia și Franța, calificate după ce au învins Olanda, respectiv Cehia.

Știm semifinalele Mondialului de handbal feminin! Mesaj emoționant pentru Cristina Neagu

Semifinalele competiției sunt Franța – Suedia (ora 18.30) și Danemarca – Norvegia (21.30), mecuri care vor avea loc vineri seara. Finala este programată duminică 17 decembrie, de la ora 20:00.

Cristina Neagu şi-a anunţat retragerea din naţională, ea notând, miercuri, într-un mesaj pe Facebook, că drumul său cu echipa naţională se încheie, dar călătoria sa continuă. Antrenorul Adrian Vasile, fost selecţioner, a reacţionat tot în social media, precizând că pentru el a fost o onoare să reprezinte ţara alături de celebra sportivă.

“Căpitane, am fost onorat să reprezint ţara alături de tine! Ai inspirat, o faci în continuare şi o vei face mai puternic la trecerea anilor. Îţi doresc sa fii înconjurată de cât mai multă iubire! Vouă, celor care apreciaţi excelenţa, vă invit să o vedeţi jucând pentru că nu veţi mai vedea aşa ceva.

Cu respect şi preţuire, Căpitane!”, este mesajul lui Adrian Vasile.

Cine este Cristina Neagu

Cea mai bună handbalistă a României în ultimul deceniu, Cristina Neagu, şi-a anunţat, retragerea din echipa naţională, marţi, la revenirea lotului de la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia.

Neagu a câştigat două medalii de bronz cu echipa naţională a României, la Campionatul European din 2010 şi la Campionatul Mondial din 2015.

A fost aleasă cea mai bună jucătoare a lumii de către IHF de patru ori, în 2010, 2015, 2016 şi 2018, iar în 2015 a fost desemnată şi cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial, al cărui golgheter a fost.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea