Prima pagină » Gânduri printre cărți » Delia Budeanu, „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”: „Calea spre reflecție și ÎNȚELEPCIUNE, îndreptar pentru cel care caută reazem sufletesc în lectură”

Delia Budeanu, „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”: „Calea spre reflecție și ÎNȚELEPCIUNE, îndreptar pentru cel care caută reazem sufletesc în lectură”

Cristian Lisandru
Delia Budeanu, „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”: „Calea spre reflecție și ÎNȚELEPCIUNE, îndreptar pentru cel care caută reazem sufletesc în lectură”

După o carieră extraordinară de aproape trei decenii în Televiziunea Română, Delia Budeanu – a cărei voce cu inflexiuni inconfundabile rămâne un reper atemporal de necontestat – își pune încă o dată amprenta literară prin volumul „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”, apărut la Editura Curtea Veche în format paperback, e-book și audiobook.

Jurnalul Deliei Budeanu poartă cititorul privilegiat de la amintirile fericite ale copilăriei sale la cele ale prezentului dur, iar volumul „Jurnal. Rațiune și sensibilitate” are o consistență emoțională și literară cu totul aparte.

Gabriel Badea-Păun  – istoric de artă și eseist – punctează că Delia Budeanu, prin intermediul acestei cărți – volumul poate fi comandat AICI – , „evocă cu tandrețe și pudoare scurte crâmpeie de viață, amintirea celor apropiați și momentele fericite petrecute împreună întrepătrunzându-se cu cele crunte ale despărțirilor definitive”, totul transformându-se, filă cu filă, într-o „poveste care nu poate decât să te tulbure”.

„Fiecare vârstă ne e marcată de preferința pentru un peisaj, dacă nu real, imaginar, dacă nu la îndemână, proiectat pentru un cândva și undeva posibil. Mi-a fost dat ca primul peisaj al primei mele vârste să fie Codrul Bilceștilor. Cu ce titlu de noblețe  avea  să-mi  marcheze  neînceputa-mi  memorie! Ce  grație să ai unde să te întorci și locul acela binecuvântat să fie în filmul propriei copilării: îl localizezi, îl declanșezi și nu mai există timp-stavilă, spațiu inabordabil, cenzuri, vârste”

Delia Budeanu – „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”

„Această carte de memorii şi reflecții a Deliei m-a făcut să retrăiesc multele momente care m-au legat de ea şi de Radu de-a lungul unor decenii. Pasiunea lor pentru artă ne-a apropiat în anii ’80 şi a creat premisele unei prietenii de o viață. Cartea e scrisă într-o frazare care se apropie de linia melodică a unui fado, stil muzical care reflectă, în mare măsură, sensibilitatea Deliei Budeanu”

Pictorul Sorin Ilfoveanu

 „Delia Budeanu izbutește în mod alchimic să preschimbe uneltele malefice ale cenzurii de altădată în instrumente lăuntrice benefice ale controlului de sine”

„În volumul de față” – a notat prozatoarea, poetă și traducătoare română de literatură engleză Monica Pillat -, „după 16 ani de la prima autobiografie, Live, Delia Budeanu, prezentatoare timp de 28 de ani la Televiziunea Română (1970–1998), izbutește în mod alchimic să preschimbe uneltele malefice ale cenzurii de altădată în instrumente lăuntrice benefice ale controlului de sine, ale rigorii estetice și ale detașării de imediatul trăirilor brute”.

„Această ținere în frâu a visceralului îi conferă Deliei Budeanu o paradoxală eliberare din captivitatea confesiunilor proprii, care, transfigurate, devin la rândul lor rampe de lansare în spiritualitate. Astfel, în buna tradiție a meditațiilor lui Montaigne, jurnalul deschide cititorului calea spre reflecție și înțelepciune, ajungând un adevărat îndreptar pentru cel care își caută reazemul sufletesc în lectură.

Urmând firul amintirilor, într-o manieră neo-proustiană, autoarea abordează teme de un interes major, precum moartea, singurătatea, nefericirea, trecutul ca paradis pierdut, dar și ca moștenire, energia obiectelor de demult, atmosfera caselor, ceremoniile vieții de odinioară, refugiul în cărți, spectrul dubiului.

O întreagă galerie de portrete ni se perindă prin fața ochilor: străbunici, bunici, părinți, soțul autoarei, Radu, copiii și nepoții, înfățișați cu iubire și evlavie. Sunt și portrete în oglindă în cuprinsul cărora scriitoarea de acum dialoghează cu alter egoul ei de la începutul tinereții.

Distanța pe care și-o ia de fiecare dată când își contemplă trăirile mai noi sau mai vechi o ajută să-și universalizeze experiențele și să le sublimeze în izvoare de curaj, demnitate și frumusețe. Aș mai spune că audiobookul care însoțește această carte pilduitoare împlinește într-o oarecare măsură visul de altădată al autoarei: acela de a fi îmbrățișat cariera muzicală.

Vocea inegalabilă a Deliei, melodioasă, caldă și dramatică în același timp, dă textelor interpretate farmecul special al recitativelor și al ariilor de operă, muzicalizând destăinuirile”, a scris prozatoarea, poetă și traducătoarea română de literatură engleză Monica Pillat.

„Mirosul  busuiocului  și  al  mentei,  exalat  la  orice mișcare a bunicii, mă îmbia și mă reconforta. Din prag întorceam din nou privirea spre namila ciufulită care îmi sco-tea limba de lână multicoloră despicată în smocuri și ciucuri, orgă de culoare, jerbă de fire supuse de mâinile mici și pedala împinsă ritmic, cu forță până la capăt, mereu până la capăt, zgomot surd, sec, nemilos cadențat al unui război de o viață al bunicii. N-am văzut-o niciodată râzând, ci doar bucurându-se temător. Nu vorbea tare, de fapt, mai mult susura când vor-bea, iar starea ei normală era o tăcere iertătoare în care se înve-lea ca într-un veșmânt. În schimb, îmi amintesc un zâmbet bun, nemaivăzut, o lumină ce îi cuprindea chipul atunci când mă privea și o acceptare antefactum a unui destin nedrept ce a făcut în așa fel încât să n-o mai văd niciodată”

Delia Budeanu – „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”

În anul 2008, Delia Budenau a publicat – la editura Vremea – volumul Live despre parcursul său ca prezentatoare de televiziune

Delia Budenau a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în anul 1969, iar între anii 1970 și 1998 a fost crainic de televiziune la TVR.

După decesul soțului său, Radu Budeanu, jurnalist de politică externă, niponolog și iranolog, Delia Budeanu s-a retras zece ani din viața publică.

În anul 2008, Delia Budenau a publicat – la editura Vremea – volumul Live despre parcursul său ca prezentatoare de televiziune, într-o perioadă extrem de sumbră.

Între anii 2008 și 2012, Delia Budeanu a realizat emisiuni culturale la Antena 2 („Oamenii timpului nostru“) și la Money Chanel („Întâlnirile Deliei Budeanu“).


Citește și:

Horațiu Mălăele lansează „Tristețea ploilor”, o nouă carte în care talentul său STRĂLUCEȘTE cel puțin la fel de puternic ca pe scena marilor teatre

Jumătate de mileniu de la nașterea lui Luís Vaz de Camões, părintele literaturii de limbă portugheză

LANSARE DE CARTE. Laureata Premiului Nobel pentru Pace Maria Ressa: ,,2024, an esențial pentru supraviețuirea democrațiilor în întreaga lume”

Academicianul Leon Dănăilă – „Neuroplasticitatea. Secretul longevității creierului”. Adrian Artene: „Ne «prescrie» rețeta tinereții fără bătrânețe!”

Lansare de carte | Eugen Șerbănescu & Sorin Roșca Stănescu, thriller exploziv: ”Toate amantele președintelui” (VIDEO)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
„Vânătorul de extratereștri de la Harvard” va conduce noul consiliu OZN al lui Donald Trump