Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Ediție specială „ALTCEVA” cu Adrian Artene. Maica Cipriana ne spune povestea icoanei „Adormirea Maicii Domnului”

Ediție specială „ALTCEVA” cu Adrian Artene. Maica Cipriana ne spune povestea icoanei „Adormirea Maicii Domnului”

Jurnalistul Adrian Artene propune pentru această săptămână ”O ediție specială ALTCEVA în Postul Sfintei Marii, cu MAICA CIPRIANA ca invitată, ce vorbește despre minunile de la Mânăstirea Ghighiu, ediție de colecție care a putut fi urmărită, sâmbătă, 3 august, de la ora 19.00, pe canalul oficial de Youtube, „Altceva cu Adrian Artene”.

„Se spune că în perioada postului, hrana este rugăciune. Și poate, cea mai importantă hrană, dincolo de restricțiile alimentare, avem în perioada postului de a ne curăța sufletul, al îmbăia. Există o rugăciune către Maica Domnului în această perioadă, o rugăciune care ne conectează cu Maica Domnului, mai puternică decât orice altă rugăciune?”, a întrebat Adrian Artene.

„E rugăciunea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, dar fiecare i se adresează Maicii Domnului așa cum simte.  „Maica lui Dumnezeu, ajută-ne, „Măcuță Sfântă, nu mă lăsa”, deci, fiecare își ia în adresarea sa până ajunge în fața sfintei icoane. Depinde și de credința fiecăruia și de legătura fiecărei persoane cu Maica Domnului sau cu un sfânt anume”,a răspuns Maica Cipriana.

„Eu, personal, am această relație cu Maica Domnului pentru că am iubit-o foarte mult, dar și cu icoana Adormirii, pentru că am fost adesea la Ierusalim. Am descoperit lângă Sfântul Mormânt este o bisericuță „Micul Ghetsimani” și acolo se află o icoană a Adormirii Maicii Domnului. Aceea icoană este adusă în procesiune până la mormântul Maicii Domnului. O duce într-o procesiune chiar episcopul până la „Micul Ghetsimani”. O duce frumos, pe brațe, frumos aranjată icoana într-un baldachini și se face un prohod Maicii Domnului. După care este adusă la locul ei, acolo unde Maica Domnului a stat și a plâns”, adaugă Maica Cipriana.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Urmărește podcastul integral AICI!

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Parcul Tudor Arghezi, numit oficial „Parcul Donald Trump". Patinoarul va purta numele lui Doru Tureanu
Digi24
Ludovic Orban: Nicușor Dan e președinte jucător la cacealma, dacă vine cu propuneri ca Eugen Tomac. Ar fi o petardă politică
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru l-a dat de gol pe Gigi Becali: Cum să te întrebe cineva și să spui așa cu neruşinare că nu știi?
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
România, „jucător” prima dată în istorie la Washington? Expert în diplomație: „Există costuri dacă vrem să ni se audă vocea”
Mediafax
FT: Salariile reale încep să scadă în toate marile țări dezvoltate. Care este perspectiva
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Misiune ieșită din comun: Polițiști deghizați în dansatoare pentru a prinde un traficant de droguri Data publicării: 26.05.2026 16:44
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții Storianei, angajata salonului de înfrumusețare din Timișoara care a murit subit. Colegii săi sunt îndurerați
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu