Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Năstase: „O cooperare cu PRM ar fi ARUNCAT în aer negocierile cu UE. Am plătit că nu l-am mințit pe Vadim”

Adrian Năstase: „O cooperare cu PRM ar fi ARUNCAT în aer negocierile cu UE. Am plătit că nu l-am mințit pe Vadim”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Năstase, fostul premier al României, a dezvăluit detalii din perioada electorală de acum două decenii, cu un accent special pe relația dintre Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, și fostul președinte Traian Băsescu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

În cadrul emisiunii, Năstase a discutat despre cum două treimi din voturile Partidului România Mare (PRM) au fost direcționate către Traian Băsescu.

„Povestea cu PRM in care voturile de la PRM, două treimi, au mers la Băsescu. De ce? Pentru că Vadim a anunțat că el va vota cu Băsescu. De ce a spus asta? De ce a vrut asta? Pentru că el îmi trimisese un emisar, pe Dorel Onaca, să îmi spună că Vadim ar vrea să fie președintele Senatului. La momentul acela, PRM-ul era considerat un partid extrem de radical. Ori, noi eram exact în momentul în care finalizam negocierile cu Uniunea Europeană și o astfel de decizie a noastră ar fi aruncat în aer”, spune fostul premier.

Năstase a refuzat propunerea lui Vadim Tudor, aducând în discuție negocierile pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

„Practic eu i-am transmis prin Dorel Onaca că nu pot să accept lucrul ăsta, tocmai pentru că de 4 ani de zile muncisem ca să finalizăm negocierile. Băsescu i-a promis că îl va pune președintele Senatului și nu l-a pus”, a continuat acesta.

Adrian Năstase: „Ăsta a fost șantajul pe care l-a făcut Băsescu”

În contextul formării unei majorități parlamentare, Băsescu a utilizat o abordare controversată, bazându-se pe o interpretare strictă a Constituției. În mod particular, Băsescu a subliniat că, potrivit legii fundamentale, președintele nu are obligația de a numi un candidat din partea partidului sau alianței care a câștigat alegerile.

„A spus: în constituție nu se spune că am obligația să numesc de la partid, de la alianța care a câștigat alegerile, un candidat. El merge pe urmă în niște restaurante și-și strânge o majoritate sau nu. Dacă nu reușește de două ori organizează alegeri anticipate. Ori ăsta a fost șantajul pe care el l-a făcut în legătură cu PUR și în legătură cu UDMR-ul”, explică Năstase.

Adrian Năstase: „A existat o propunere”

Fostul premier a menționat și o propunere mai veche de revizuire a Constituției, în timpul alianței dintre Victor Ponta și Crin Antonescu. Conform acestei propuneri, în cazul în care nu se obținea o majoritate de 50%, candidatul la funcția de prim-ministru ar fi provenit din partidul sau alianța cu cel mai mare număr de mandate.

„A existat această propunere la un moment dat într-un proiect de revizuire a constituției, dar în varianta cu Ponta și Crin Antonescu. Ei au adăugat că în măsura în care nu se obține o majoritate de 50% atunci candidatul va veni din partea partidului sau alianței care are cel mai mare număr de mandate in partid”, a spus acesta.

Adrian Năstase: „Cred că ar trebui să ne întoarcem la varianta antebelică”

Năstase a adus în discuție și o altă variantă electorală care prevede o „primă electorală”. Aceasta oferea partidului care obținea 40% din voturi un bonus de 10% din locurile din Parlament, asigurându-i astfel majoritatea necesară pentru a guverna.

„Eu cred că ar trebui să ne întoarcem la varianta antebelică pe care eu o consider totuși posibilă și utilă, și anume sistemul electoral cu primă în alegerile de dinainte de război. Practic, dacă un partid obținea 40% din voturi, obținea o primă electorală de 10% astfel încât să formeze guvernul”, evidențiază fostul premier.

Totuși, această idee a fost respinsă la nivelul Curții Constituționale, pe baza argumentului că ar încălca principiile democratice, deoarece nu ar fi corect ca un partid care nu obține majoritatea absolută să primească un avantaj suplimentar în Parlament.

„Cred ca s-a discutat și la noi povestea asta și s-a spus la nivelul Curții Constituționale, nu știu dacă formal sau nu, că ar fi o măsură neconstituțională, pe ideea că nu este normal din punct de vedere democratic ca un partid care a obținut doar 40% să fie să obțină un bonus”, conchide fostul premier, Adrian Năstase.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Recomandarea video

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului