Prima pagină » Diverse » Doina Spătaru, mărturisiri conexiunea cu fiica sa: „Am avut cu Mălina vise cu mesaje, în care îmi transmitea câte ceva”

Doina Spătaru, mărturisiri conexiunea cu fiica sa: „Am avut cu Mălina vise cu mesaje, în care îmi transmitea câte ceva”

Doina Spătaru, mărturisiri conexiunea cu fiica sa: „Am avut cu Mălina vise cu mesaje, în care îmi transmitea câte ceva”

Doina Spătaru, în vârstă de 76 de ani, a ales să iasă din lumina reflectoarelor. Artista a acceptat să vorbească despre dorul de fiica sa care s-a stins din viață, Mălina Olinescu, despre oamenii care i-au fost alături, despre muzică și credință, într-un interviu oferit pentru Click.

„Așa simt și sunt împăcată cu această hotărâre a mea. Am văzut că multe artiste de muzică populară cântă, și la peste 80 de ani, dar în folclor e cu totul altceva. Nu fac nimic special acum, nici deosebit, îmi duc anii, îmi trăiesc viața normal, cu rutina de fiecare zi”, a declarat aceasta.

„Când s-a întâmplat necazul, nu mă mai vedeam pe scenă”

Mălina Olinescu, solista care s-a făcut remarcată după participarea la emisiunea „Școala vedetelor” (TVR), a încetat din viață pe 12 decembrie 2011, la vârsta de 37 de ani. Aceasta a căzut de la etajul 6 al blocului în care locuia, din București. Nici până astăzi, nu e foarte clar dacă moartea Mălinei a fost un accident tragic sau dacă femeia ar fi intenționat să-și punăt capăt vieții.

Doina Spătaru a mărturisit că și după decesul fiicei sale, acum 13 ani, a refuzat să mai cânte și și-a dorit să renunțe definitiv la viața sa de artistă. Însă, la insistențele și rugămințile prietenilor și colegilor de scenă, artista a revenit.

„Atunci, când s-a întâmplat necazul, nu mă mai vedeam pe scenă. Am revenit însă după o jumătate de an, de la decesul fiicei mele, la insistențele colegilor mei de trupă (…) M-am întors și bine am făcut, pentru că scena a fost, într-adevăr, cea care m-a ajutat să mă ridic, să-mi revin, căci căzusem. De un an și ceva am luat însă hotărârea de a nu mai cânta, din cu totul alt motiv, al vârstei, nelegat de ceea ce s-a întâmplat cu fiica mea. Trebuie să-mi văd de liniștea mea sufletească”, a declarat artista.

Legătura dintre lumi

Doina Spătaru afirmă că, în ciuda morții fiicei sale în urmă cu 13 ani, ea încă păstrează o legătură cu ea. Nici măcar faptul că acum trăiesc în lumi diferite nu le-a putut rupe legătura.

„Mălina a fost în visele mele și mi-a transmis câteva mesaje. Nu prea frecvent, dar o visez. Cu toate acestea, asta se datorează faptului că ea este întotdeauna în inima mea și o port în fiecare zi în inima mea. Cum să nu o visez? Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am putut să fiu deschis la dragostea și sfatul prietenilor și familiei mele, care au fost de mare ajutor pentru mine. Dumnezeu se folosește de oameni”, declară Doina Spătaru.

Artista a spus: „Am mers mai departe în viață și datorită publicului, căruia îi sunt foarte recunoscătoare”.

Sursa foto: cancan.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Mira, disponibilă pe site-urile pentru adulți! Cum a reacționat Ian când și-a văzut iubita acolo
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Economia la căldură poate costa mai mult decât factura. Ce riscă românii care nu își încălzesc suficient locuințele
Mediafax
Secretul din cazul O.J. Simpson, păstrat 30 de ani. Ce ar fi știut un informator despre arma crimei
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina