Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Meseriile neștiute pe care le-a avut Mircea Diaconu: „Viața este un lung șir de legitimații”

Meseriile neștiute pe care le-a avut Mircea Diaconu: „Viața este un lung șir de legitimații”

Mircea Diaconu a murit la 74 de ani, după ce s-a luptat cu cancerul la colon. Actorul își onorase prezența într-una dintre edițiile podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”. Aici, fostul europarlamentar, care candidase la președinția României în 2019, a făcut o serie de mărturisiri. Printre acestea se numără și etapele profesionale pe care le-a parcurs, încă din tinerețe. 

Mircea Diaconu a povestit că a fost nevoit să suplinească orele pe care le susținea tatăl său, la clasa a III-a. Pentru că părintele lui se îmbolnăvise, a ocupat locul de suplinitor pentru cei mici. Apoi, a fost și șofer. Soția lui îi mărturisea că „cea mai bună profesie pentru mine e șofer”. Cândva, a fost și stilist. Totuși, ulterior, pașii săi l-au condus spre lumea actoriei.

„Am fost și învățător, chiar. Tatăl meu, care era învățător, a fost bolnav și am suplinit la clasa a III-a. Și sunt foarte mândru de experiențele mele de la clasa a III-a. Multe am făcut în viața mea. Soția mea spune că, până la urmă, cea mai bună profesie pentru mine e șofer. Dar, la un moment dat, am fost silit să spun lucrul ăsta. Și am zis cam așa: viața este un lung șir de legitimații. Și, ca să fie cel mai simplu, de profesie spuneți-mi „Diaconul”. În tot acest timp de legitimații, de ocupații, chiar de funcții, am încercat să fiu Diaconul. Obișnuiesc să spun că am și scris lucrul ăsta, deci n-am cum să mă dezic”, povestise actorul.

Mircea Diaconu a plecat la București când avea 17 ani

La vârsta de 17 ani, și-a luat inima în dinți și și-a părăsit satul natal. Luase un geamantan după el, la București – metaforic, vorbind, un geamantan cu „principii, niște obișnuințe”.

„Că atunci când am plecat eu, la 17 ani, din satul meu, cu geamantanul, la București la facultate, în geamantanul ăla amărât aveam niște principii, niște obișnuințe. Cu ce veneam de acasă. Alea sunt. Deci nu s-au schimbat. Nu s-au schimbat în sensul că am aceeași logică, de provincial, același gen de comportament. Și eu și cei din jurul meu, fratele, soția”, mărturisea actorul.

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene 

Vezi și:

Ce avere avea Mircea Diaconu. În ce investise fostul europarlamentar

Cine este văduva lui Mircea Diaconu. Regretatul actor a fost căsătorit 44 de ani cu regizoarea Diana Lupescu

Cum si-a petrecut Mircea Diaconu ULTIMII ani de viață: Te și întreabă cineva: „Câte primăveri ai?” și „Câte toamne mai ai?”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cod portocaliu extins: rafale de 130 km/h în România
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Mesajul postat de sora artistului Ion Drăgan, cu o zi înainte de înmormântarea acestuia: 'Ne-ai distrus pe toți'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Trenul legendar care traversează 3 țări și 8 fusuri orare
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Alex Bodi pune tunurile pe Ramona Olaru după ce a spus că fuge de săraci: 'Trecutul ei nu e prea wow'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat atunci când șoarecii de laborator au fost eliberați în natură?