Prima pagină » Actualitate » A murit Mircea Diaconu. Actorul care ar fi putut deveni președintele României avea 74 ani

A murit Mircea Diaconu. Actorul care ar fi putut deveni președintele României avea 74 ani

A murit Mircea Diaconu. Actorul care ar fi putut deveni președintele României avea 74 ani
Mircea Diaconu, invitat la podcastul ALTCEVA

Actorul Mircea Diaconu (74 de ani) a murit azi după o îndelungată luptă cu cancerul de colon, a anunțat soția sa, actrița Diana Lupescu. Actorul era cunoscut pentru rolurile sale memorabile în filme și teatru, dar și pentru implicarea sa activă în viața publică.  În 2019, el a candidat în alegerile pentru președinția României.

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara. Apropiații îi vor putea aduce un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.

Biografie: Mircea Diaconu, de la actorie la politică

Mircea Diaconu, născut pe 24 decembrie 1949 în Vlădești, Argeș, și-a început cariera în actorie în 1970, la teatrul Bulandra. A absolvit  liceul din Câmpulung și al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. A fost forțat să se înscrie în Partidul Comunist Român în anul doi de studenție.

În 1980, Diaconu s-a însurat cu Diana Lupescu, actriță de profesie, și împreună au făcut doi copii. A jucat în numeroase filme, printre care Filantropica, Kino Caravan, Piciu și Operațiunea Autobuzul. Pe 21 decembrie 1989, când revoluția anticomunistă era în desfășurare, Diaconu a instigat la greve și proteste studențești împotriva regimului comunist.

După revoluție a devenit liber profesionist și a fost medaliat cu Ordinul Național de Merit de către președintele țărănist Emil Constantinescu. Mircea Diaconu a activat ca profesor universitar.  Din2004 pânâ în 2011, a fost directorul teatrului Nottara. Și-a început cariera politică în 2008, ca membru PNL și a fost ales senator. În mai 2012, a fost ministrul Culturii în guvernul condus de Victor Ponta. În 2014, a candidat independent la alegerile europarlamentare și a făcut parte din grupul Alianța Democraților și Liberalilor pentru Europa.

„Un Om”

În 2019, a fost candidatul prezidențial comun al partidelor liberal-sociale ALDE și PRO România, cu sloganul „Un Om”.  La interviul din podcastul  „Altceva cu Adrian Artene”, Mircea Diaconu a dezvăluit că participarea sa la alegerile din 2019 a fost un „accident”. El și-a anunțat candidatura la Ateneul Român, la o conferință de presă.

Actorul a subliniat că fiecare dintre noi este, în esență, un actor, fie că alegem sau nu această profesie. El a exemplificat acest lucru prin analogia cu un băiat îndrăgostit care se pregătește să își invite iubita la film și apoi să îi declare sentimentele într-un parc.

Mircea Diaconu spune că actoria este un act de reprezentare, o formă de manifestare a emoțiilor și a tensiunii:

„Toți suntem actori, într-un fel sau altul. Unii își fac profesie din asta, alții, nu, dar profesează. Iată cum: să zicem că un băiat, îndrăgostit fiind fată, vrea seara respectivă, s-o invite la film și după aia să meargă pe o bancă în parc și să-i spună niște lucruri. Băiatul ăla se îmbracă într-un anume fel, repetă, își spune și-și construiește niște replici. Deci, exact ceea ce face un actor pentru o formă de reprezentație, o formă de energie maximă și de tensiune și de emoție maximă. Care este actul scenic. M-am și sinucis din dragoste când eram, cred, în clasa a treia. Citeam foarte mult, de la vârstă mică. La noi era un cult în familie lucrul ăsta și citeam la lampă că n-aveam altceva și tata era la margine. Lampa, tata, fratele meu și eu. Citeam fiecare altă carte și bineînțeles că, din când în când, și noi mult mai des, ziceam ce înseamnă asta, tată, că dădeam niște cuvinte pe care nu le știam și tata explica și uite așa treceau serile”

Urmărește integral interviul actorului la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”. 


Citește și: Mircea Diaconu, declarații în premieră: „Candidatura la prezidențiale a fost un ACCIDENT. Nici nu mă vedeam în postura aia de prizonier”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!