Prima pagină » Sport » Farul Constanța, tot mai APROAPE de zona retrogradării. Ce zice Gică Hagi

Farul Constanța, tot mai APROAPE de zona retrogradării. Ce zice Gică Hagi

Farul Constanța, tot mai APROAPE de zona retrogradării. Ce zice Gică Hagi

CFR Cluj a întrecut, luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea Farul Constanţa, în ultimul meci al etapei a 23-a din Superligă.

Toate golurile gazdelor au fost marcate de Louis Munteanu (8, 37 – penalty, 66), jucător format de Farul, care acum este golgheterul la zi al Superligii, cu 12 goluri. Pentru oaspeți a marcat Carlo Casap (71).

Farul Constanța, tot mai APROAPE de zona retrogradării. Ce zice Gică Hagi

„A câștigat net CFR, ne-a dominat din primul până în ultimul minut. Am arătat că nu merităm în play-off. Căutăm altă strategie, trebuie să revenim cu picioarele pe pământ, e un an greu. Nu am avut puterea de a juca de la egal la egal cu CFR, cum a făcut-o în toți anii. În seara asta nu am avut putere, eu asta am văzut.

Din când în când au fost câteva momente. A fost prea mare diferența. Nu am nimic în plan, trebuie să fim cu picioarele pe pământ, să muncim. Am arătat că nu suntem de play-off. Vedem, avem ședință în club, analizăm și vedem ce decizie trebuie să luăm”, a declarat Gică Hagi.

Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, a contactat o enterocolită, care l-a chinuit în orele de dinaintea partidei și nu a fost prezent pe banca tehnică.

Cum arătat cele două echipe?

  • CFR CLUJ: Hindrich – Aly Abeid, Graovac (Boben 63), M. Ilie, Simao Rocha – Tachtsidis (Deac 80), Djokovic, Al. Păun – Postolachi (Nkololo 63), L. Munteanu (Juric 86), Korenica (M. Kamara 80). Antrenor: Dan Petrescu
  • FARUL: Buzbuchi – Cercel, Larie, Ţîru, C. Ganea (Reginaldo Lima 72) – N. Popescu, Dican (Băsceanu 78), Vînă (Casap 62) – N. Grigoryan (Doicaru 78), G. Iancu (A. Ciobanu 62), Rivaldinho. Antrenor: Gică Hagi

Etapa 23

Vineri, 24 ianuarie

Gloria Buzău – Unirea Slobozia 3-0
Dinamo Bucureşti – Universitatea Cluj 0-0

Sâmbătă, 25 ianuarie

Politehnica Iaşi – FC Hermannstadt 0-2
FC Rapid 1923 – Universitatea Craiova 1-0

Duminică, 26 ianuarie

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Oţelul Galaţi 2-0
UTA Arad – FCSB 0-1

Luni, 27 ianuarie

Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 3-1
CFR 1907 Cluj – Farul Constanţa 3-1

Recomandarea video

Mediafax
Reacția lui Donald Trump atunci când a fost întrebat despre alegerile din Ungaria: Vă mulțumesc
Digi24
Peter Magyar îl acuză pe Orban că „i-a trădat” pe maghiarii din Transilvania: „L-a susținut pe George Simion”
Cancan.ro
Soția lui Pepe a născut! Artistul a devenit tată din nou. Ce nume special a primit fetița
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Victoria lui Magyar a zguduit piețele. Ce se întâmplă cu forintul după alegerile din Ungaria
Click
Moment incredibil pentru Jean de la Craiova. Soția artistului, față în față cu amanta: „Nu știa că eu sunt însurat”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
ANM a emis avertizare de vreme rea, în a doua zi de Paște. Zonele afectate de codul galben
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vrei un SUV care să fie și dubiță? Un producător auto îți oferă soluția!
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?