Prima pagină » Alegeri prezidențiale 2025 » Crin Antonescu: „Merg la biserică mai puțin decât mi-aș dori. Nu sunt un bisericos”

Crin Antonescu: „Merg la biserică mai puțin decât mi-aș dori. Nu sunt un bisericos”

Într-o ediție a emisiunii În Culisele Statului Paralel, transmisă în Joia Mare, candidatul la alegerile prezidențiale Crin Antonescu a vorbit despre relația sa personală cu credința, despre semnificația Săptămânii Mari și despre modul în care ritualurile religioase i-au marcat copilăria.

Antonescu: „Cred în Dumnezeu, chiar dacă nu sunt un om bisericos”

Întrebat dacă merge la biserică, Crin Antonescu a răspuns că o face mai rar decât și-ar dori, însă a subliniat importanța lăcașului de cult în viața sa spirituală.

„Merg, nu sunt ce se cheamă un bisericos. Nu ajung duminica la liturghie, decât rar. Dar atunci când intru într-o biserică ortodoxă, chiar dacă sunt singur, simt că e plină. Acolo e locul în care mă simt protejat, în care simt că oricât de păcătos aș fi, se îndură cineva și de mine”, a declarat politicianul.

El a adăugat că, deși fiecare creștin are o confesiune în care s-a născut, pentru el, spațiul bisericii ortodoxe rămâne un loc de siguranță și familiaritate.

Antonescu: „Joia Mare e ziua în care începe întreaga poveste”

În contextul Săptămânii Mari, candidatul a vorbit despre încărcătura emoțională a acestei perioade și despre cum Joia Mare reprezintă, în opinia sa, momentul-cheie din ritualul pascal ortodox.

„Acolo e povestea. Sunt cele 12 Evanghelii și acolo drama creștinismului în toată intensitatea ei e comprimată. Primele mele amintiri de biserică încep cu Joia Mare. Apoi vine emoția slujbei de Prohod, când se înconjoară biserica. Sunt emoții foarte puternice, chiar dacă nu înțelegi totul copil fiind”, a relatat Antonescu.

Antonescu: „Nu m-am mai împărtășit de mult, dar știu ce înseamnă”

Întrebat dacă se împărtășește sau ține post, Crin Antonescu a răspuns sincer că nu a mai participat de mult la aceste ritualuri centrale, dar că nu dorește să facă promisiuni sau declarații doar din considerente electorale.

„Nu m-am mai împărtășit de mult, trebuie să mă mărturisesc. Aș minți dacă aș spune altceva, și nu o să fac asta pentru o campanie electorală. Dar știu ce înseamnă. Am ținut post în Săptămâna Mare ani de zile, din copilărie, iar acele obiceiuri capătă o semnificație profundă — așteptarea unei mari bucurii”, a spus candidatul.

Recomandarea video

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Europa a dezvăluit un posibil rival pentru racheta Starship de la SpaceX