Prima pagină » Actualitate » Președintele unei secții de vot din Timișoara, reținut după ce a încercat să violeze un băiețel

Președintele unei secții de vot din Timișoara, reținut după ce a încercat să violeze un băiețel

Președintele unei secții de vot din Timișoara, reținut după ce a încercat să violeze un băiețel

Un bărbat de 44 de ani, profesor la un liceu din Timișoara, care duminică îndeplinea funcția de președinte al unei secții de votare din oraș, a fost reținut după ce a racolat un băiat în vârstă de 15 ani, în scopuri sexuale.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 21:00. Sursa citată a precizat că polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că un profesor, care era președinte la o secție de votare din Timișoara, ar fi racolat un minor și ar intenționa să întrețină cu acesta relații sexuale.

Dosarul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, care au început de îndată verificările, în urma cărora stabilindu-se că, din februarie 2025 și până în prezent, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, ar fi trimis mai multe mesaje text prin intermediul unei aplicații de socializare, prin care îi propunea minorului respectiv, să se întâlnească în scopul comiterii de acte sexuale”, a transmis IPJ Timiș.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce