Prima pagină » Alegeri prezidențiale 2025 » MAI: „Au fost sesizate 140 de incidente electorale”

MAI: „Au fost sesizate 140 de incidente electorale”

MAI: „Au fost sesizate 140 de incidente electorale”

Oficialii Ministerului Afacerilor Interne au anunțat că, până la ora 17.00, au fost înregistrate, la nivel național, 140 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale. Aproape 30 dintre acestea au fost legate de fotografierea sau filmarea buletinelor de vot.

În total, au fost primite 140 de sesizări de posibile incidente electorale, dintre 43 nu s-au confirmat, 10 sunt în curs de cercetare și șapte au fost transmise spre soluționare către Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă, au anunțat oficiali din cadrul MAI.
Aproape 30 dintre sesizări au fost legate de fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot, iar alte aproximativ 20 de sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale.

Purtătorul de cuvânt al MAI, comisarul șef Monica Dajbog, a oferit și o serie de exemple. În județul Ilfov, se fac cercetări după ce președintele unei secții de votare a sesizat neconcordanțe între numărul de alegători care au votat și numărul de semnături din tabelul electoral.

Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată prin 112, de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană transportă alegători la o secție de votare. În cauză se continuă verificările.

Femeie agresată în secția de votare

Polițiștii din județul Mehedinți au fost sesizați de o femeie prin apel la 112 că, în timp ce se afla în incinta secției de votare ar fi fost agresată fizic de unul dintre membrii comisiei de vot. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul ar fi îmbrâncit-o, motivul conflictului fiind acela că i-ar fi interzis să filmeze cu telefonul și a invitat-o să părăsească secția de vot. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În același timp, polițiștii prahoveni au fost alertați de către un bărbat cu privire la faptul că pe raza orașului Câmpina se deplasează un microbuz înmatriculat în județul Vrancea, existând suspiciuni că transportă persoane în scop electoral.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că vehiculul în cauză transportă 44 elevi de liceu însoțiți de profesori, plecați în excursie.

Și polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea au fost sesizați de către o formațiune politică cu privire la faptul că un microbuz școlar este folosit pentru a transporta alegători la secția de votare. Din verificări, aspectele sesizate nu au fost confirmate de polițiști.

Au votat de două ori

În județul Teleorman, doi bărbați din aceeași localitate sunt cercetați pentru infracțiunea de vot multiplu după ce ar fi votat de două ori.

La Oradea, se fac cercetări pentru împiedicarea liberului exercițiu al dreptului de vot după ce un alegător a sesizat că nu i s-a permis să voteze la o secție de votare, ulterior aceasta exercitându-și dreptul de vot la altă secție.

O femeie din municipiul Brăila este cercetată pentru fraudă la vot după ce a votat, dar în urma verificărilor s-a constatat că și-a pierdut cetățenia română și deci și dreptul de a vota.

Recomandarea video

Mediafax
Și dacă câștigă Viktor Orbán?
Digi24
De ce ar putea armistițiul din Iran să ducă la un dezastru: Capcana în care SUA au fost prinse 12 ani și în care riscă să cadă din nou
Cancan.ro
BBC Weather îi contrazice pe meteorologii Accuweather: Cum va fi vremea de Paște în București, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa Diletta Leotta, discuție inedită cu Cristi Chivu: „Îți vom da numerele de telefon”
Adevarul
Cea mai nutritivă carne din lume este mai sănătoasă decât multe fructe și legume. Este la îndemâna oricui
Mediafax
Adio unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: Uniunea Europeană elimină acest element din camerele de hotel
Click
Cine este tânărul din Constanța care a fost admis la Harvard, cu o bursă de peste 1.300.000 de dolari: „Un copil extraordinar”
Digi24
„Ghost Murmur”: cât de real este instrumentul CIA care a urmărit bătăile inimii aviatorului american dispărut în Iran
Cancan.ro
Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Restricții în trafic de Paște. Unde se circulă cel mai greu?
Descopera.ro
Cât de des ar trebui spălați blugii? Mulți greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Mâncarea din copilărie poate reprograma creierul pe viață, indică un studiu