Prima pagină » Actualitate » Radu Marinescu, ministrul Justiției: „Din câte cunosc, a existat o solicitare a Marii Britanii de extrădare a fraților Tate”

Radu Marinescu, ministrul Justiției: „Din câte cunosc, a existat o solicitare a Marii Britanii de extrădare a fraților Tate”

Radu Marinescu, ministrul Justiției:

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a vorbit, la B1 TV, despre cazul fraților Tate. Cotidianul britanic The Telegraph scrie că Andrew Tate va fi extrădat în Marea Britanie, după ce va fi judecat în România, preia stitipesurse.ro. Radu Marinescu a menționat că există o solicitare, dar că aceasta nu poate fi soluționată până la încheierea procedurilor legale în România. De asemenea, a precizat că frații Tate se află sub control judiciar, care permite deplasări, dar cu obligația de a se prezenta în fața autorităților judiciare române.

Ministrul Securității, Dan Jarvis, a dezvăluit că atât Andrew, cât și fratele său Tristan Tate vor fi returnați în Marea Britanie după încheierea procedurilor penale în curs de desfășurare la București, conform Daily Mail. Cei doi sunt în prezent anchetați pentru viol, trafic de persoane și formarea unei bande criminale. Andrew este, de asemenea, dat în judecată de patru femei.

Acuzațiile sunt foarte serioase

“Acuzațiile sunt foarte serioase. După cum cunoașteți, există și o măsură preventivă a controlului judiciar. Cauza este în continuare în investigarea organelor de Parchet, iar în ceea ce privește solicitările în cadrul cooperării judiciare formulate de către alte state, acestea vor primi un răspuns după ce autoritățile judiciare din România vor adopta o soluție definitivă cu privire la aceste persoane”, a spus ministrul.

“Controlul judiciar are o serie de obligații în conținutul său, poate conține și obligația de a se interzice părăsirea teritoriului național sau această obligație poate să fie înlăturată din cuprinsul controlului, astfel încât persoana are posibilitatea unei deplasări pe un areal mai larg, dar în continuare are, bineînțeles, obligația să se înfățișeze la organele judiciare din România, în caz contrar, urmând a se adopta măsuri mult mai severe”, a mai adăugat Radu Marinescu.

Citiți și: Andrew Tate și fratele său Tristan vor fi EXTRĂDAȚI în Marea Britanie, după procesul din România

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nava morții a ajuns în Canada / Un pasager de pe MV Hondius, testat pozitiv pentru hantavirus
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
NATO va presa companiile europene de armament să crească investițiile
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Germania avertizează că Rusia ar putea ataca NATO până în 2029