Prima pagină » Actualitate » Legea integrității a fost respinsă în Parlament. Amendamente controversate au dus la un vot negativ. Dacă ar fi trecut, președintele USR, Dominic Fritz, și-ar fi pierdut mandatul de primar

Legea integrității a fost respinsă în Parlament. Amendamente controversate au dus la un vot negativ. Dacă ar fi trecut, președintele USR, Dominic Fritz, și-ar fi pierdut mandatul de primar

Luiza DobrescuOlga Borșcevschi

Legea ANI, care este jalon în PNRR, a picat, joi, la vot în Senat, for decizional. Proiectul a întrunit 55 de voturi „pentru”, 28 „abțineri”, iar 29 de senatori „nu au votat”. Un amendament la Legea ANI, inițiat de senatorul PSD Ion Cristinel Rujan, prevede că persoanele declarate incompatibile sau în conflict de interese de către ANI, cu confirmarea unei decizii definitive, chiar și înainte de intrarea în vigoare a legii, își vor pierde mandatul. Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, susține că amendamentul PSD l-a vizat pe el.

„Într-adevăr, astăzi am constatat că Ilie Bolojan, premierul României, care vorbeşte despre cele 770 de milioane de euro pe care România trebuie să le absoarbă şi din acest considerent ne-a şi chemat într-o sesiune extraordinară, ceea ce valorează este prietenia domniei sale cu domnul Fritz. Astăzi, dragi colegi, este ziua prieteniei. Pentru România, costurile acestei prietenii înseamnă 770 de milioane de euro”, a declarat Daniel Zamfir, în plen, după vot.

„Aşa ceva, cred că nu este nici între preşedintele Chinei şi preşedinte SUA. 770 de milioane”, a mai spus senatorul PSD.

Daniel Zamfir îi cere lui Ilie Bolojan să demisioneze: „Se agață de scaun mai mult decât ne-am fi putut imagina”

Daniel Zamfir îi cere lui Ilie Bolojan să demisioneze: „Se agață de scaun mai mult decât ne-am fi putut imagina”

Senatorul USR Sorin Sipoș a anunțat că partidul său și PNL vor depune vineri un nou proiect.

„Astăzi, de fapt, prin faptul că această lege nu a fost aprobată, am salvat aceşti bani, împreună cu colegii, pentru că legea ar fi fost neconstituţională. Mâine, împreună cu colegii de la PNL, vom redepune această lege, fără acel amendament toxic, ilegal, neconstituţional. Săptămâna viitoare vom avea din nou şi este convocată o sesiune extraordinară şi vom da încă o şansă acestei legi”, a spus Şipoş.

Ilie Bolojan și Daniel Zamfir, schimb de replici tăioase

Snatorul PSD Daniel Zamfir și premierul interimar Ilie Bolojan au avut un schimb dur de replici în timpul dezbaterilor asupra amendamentului depus de PSD la legea integrității, care prevede încetarea mandatului pentru fapte de integritate aplicate retroactiv și care l-ar viza și pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Daniel Zamfir a acuzat Executivul și pe Ilie Bolojan că blochează adoptarea amendamentului pentru a-l proteja pe liderul USR și că România riscă să piardă fonduri din PNRR.

„Vă rog să-mi spuneți aici care este motivul pentru care sacrificați 770 de milioane de euro pentru a-l salva pe Dominic Fritz? Spuneți-mi de ce trebuie să mai rămână domnul Fritz încă doi ani, când există decizia Curții? Că aveți dumneavoastră o înțelegere? Nu ne interesează”, a spus Zamfir în plen.

În replică, Ilie Bolojan a declarat de la tribună că nu ar fi luat cuvântul dacă nu ar fi fost nominalizat de senatorul PSD și a respins acuzațiile formulate de acesta. În plus, el a susținut că amendamentul PSD pe legea ANI reprezintă o încălcare evidentă a principiului neretroactivității legii și a criticat PSD pentru că, în opinia sa, nu și-a asumat în anii anteriori adoptarea reformelor necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR.

„Trebuie să ai mult tupeu ca să încerci să modifici niște legi într-un sens profund neconstituțional, știind că legea activează doar pentru viitor, și să invoci aici interesul României, când ai dărâmat un guvern fără să pui nimic în loc, când nu ți-ai asumat răspunderea ca partid să treci legi în ani de zile pe care România și le-a asumat în PNRR, iar acum suntem în situația să le trecem pe ultima sută de metri, să vii să invoci sume”, a declarat premierul demis.

„În condițiile în care vii și încerci niște forțări care sunt în mod evident neconstituționale, invocând interesul național, asta nu are nici o legătură nici cu țara asta, nici cu bunul simț, nici cu normalitatea. Și resping asemenea lucruri”, a mai spus Bolojan.

Ilie Bolojan / Foto – Mediafax

Dominic Fritz, reacția la amendamentul PSD pe Legea ANI

În cursul zilei de joi, Dominic Fritz a reacționat vehement după ce PSD a introdus un amendament pe legea ANI care introduce încetarea mandatului pentru fapte retroactive de integritate. Liderul USR a transmis că amendamentul riscă să transforme România într-o „republică bananieră” și consideră că acest demers îl vizează personal.

„Amendamentul introduce o nouă sancțiune pentru toate faptele de incompatibilitate și conflict de interese petrecute anterior intrării în vigoare a legii. Mai anume, această sancțiune nouă este încetarea mandatului în timp de 30 de zile. Este evident că acest amendament a fost introdus pentru situația mea”, a spus Fritz într-o conferință de presă.

În luna iunie, ÎCCJ l-a condamnat definitiv, pe președintele USR, Dominic Fritz, pentru conflict de interese administrativ legat de semnarea unui document urbanistic.

După votul din plenul Senatului (camera decizională), Legea ANI poate fi atacată la CCR de către:

  • Președintele României;
  • unul dintre președinții celor două Camere;
  • Guvern;
  • Înalta Curte de Casație și Justiție;
  • Avocatul Poporului;
  • un număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

Legea integrității e jalon în PNRR. Dacă România nu adoptă legea într-o formă acceptată de Comisia Europeană, trebuie să returneze circa 770 de milioane de euro deja cheltuiți.

Comentarii 4

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
(VIDEO) Momentul flagrantului Parchetului General în dosarul de obținere frauduloasă a cetățeniei române
Digi24
Șicanarea din trafic care a dus la o decizie fără precedent. Condamnare-record pentru un șofer de TIR
Cancan.ro
A murit pilotul Mihai Vîrdol. Anunțul făcut de forțele aeriene române
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Criză la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Cum amenință seceta Sistemul Energetic al României
Mediafax
CUTREMUR în industria auto: Un mare PRODUCĂTOR anunță 8.000 de concedieri până în 2027
Click
Diana Șoșoacă a fost implicată într-un accident rutier. Europarlamentara a fost transportată la Spitalul Universitar pentru îngrijiri UPDATE
Digi24
Diana Șoșoacă, transportată la spital. A fost implicată într-un accident rutier în București
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru un șnițel cu piure la o cantină din Eforie Nord. Nu e o glumă!
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dedeman vine cu reduceri la scutere și tricicluri electrice. Care este cel mai accesibil model
Descopera.ro
Structuri gigantice au fost observate în atmosfera lui Venus
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Locuri din România care au dispărut de pe hartă