Prima pagină » Știri » Polițiști bătuți într-un local din Gara Baia Mare

Polițiști bătuți într-un local din Gara Baia Mare

Doi agenți din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Baia Mare au fost bătuți, marți, într-un local din incinta Gării Baia Mare, unde fuseseră chemați să aplaneze un conflict declanșat de un bărbat beat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi agenți din cadrul Poliției Transporturi Feroviare Baia Mare au fost bătuți, marți, într-un local din incinta Gării Baia Mare, unde fuseseră chemați să aplaneze un conflict declanșat de un bărbat beat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei doi polițiști au fost chemați să aplaneze un scandal declanșat de un bărbat beat, Gabriel Breban (30 de ani), care a început să strige și să îi lovească pe clienții aflați în restaurant, astfel încât administratorii au cerut ajutor Poliției.

Gabriel Breban l-a lovit cu pumnul în față pe unul dintre polițiștii trimiși să intervină pentru stingerea conflictului, iar colegul acestuia a primit o lovitură în abdomen și i-a fost ruptă uniforma.

Polițiștii au reușit să îl imobilizeze, în cele din urmă, pe scandalagiu.

Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș a anunțat că cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, Gabriel Breban fiind acuzat de ultraj. Cei doi polițiști au mers la medicul legist și au cerut o expertiză pentru a atesta că au fost bătuți. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
Donald Trump, întrerupt de protestatari în timpul unui discurs în Texas. Reacția președintelui: „Plecați dracului de aici!”
Cancan.ro
Spoiler suprem Insula Iubirii 2026 | Cum se întorc Prințul Marco și 'prințesa' Bianca: împreună sau separat? Imagine realizată pe aeroport, la revenirea în România
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Salarii de 3.500 de euro net în România! Compania care a început recrutările și ce condiții trebuie să îndeplinească angajații
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Am aflat numele complet al 'Prințesei' Bianca Ghiurcă. Care e prenumele 'secret' pe care nu-l spune nimănui. A fost botezată după un celebru personaj de desene animate
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Bilic explică ce trebuie să mănânci pentru sănătatea oaselor: „Nu este suficient să acordăm atenție unui singur nutrient”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!