Prima pagină » Puterea Gândului » Cine îl mai poate salva pe MRU

Cine îl mai poate salva pe MRU

Cine îl mai poate salva pe MRU
Dacă moțiunea de cenzură nu va trece, singurul căruia Mihai Răzvan Ungureanu ar trebui să-i mulțumească va fi Victor Ponta.

La cum a jucat Crin Antonescu la bursa transferurilor politice, trecerea moțiunii de cenzură depinde acum de cât își dorește Victor Ponta să devină premier. Dacă Mihai Răzvan Ungureanu va fi trimis acasă de USL, mutarea logică a lui Traian Băsescu n-ar putea să fie alta decât să-i pună în mână lui Victor Ponta cheile de la Palatul Victoria.

Este dispus însă președintele PSD să spună da? Până acum Victor Ponta a evitat să dea un răspuns ferm, evaluând cu prudență șansele moțiunii și asigurând doar că totul este pregătit în varianta în care calculele pe hârtie ale USL se vor adeveri.

Ezitările liderului PSD sunt traduse însă pe înțelesul tuturor de Ion Iliescu. Ar fi o greșeală ca Ponta să accepte funcția de prim-ministru acum, împins de la spate de Crin Antonescu, a spus tranșat Iliescu, într-o declarație acordată Gândul.
Observațiile bătrânului lider al PSD sunt pe fond corecte. Este foarte riscant ca acum, înainte cu șase luni de alegeri și la cotă de aproape 50 la sută pentru USL, ca Victor Ponta să-și asume guvernarea. Așteptarea este imensă, promisiunile pe măsură, însă banii puțini. Dincolo de momentul de euforie, după două-trei luni, electoratul pe care mizezează USL își va pierde răbdarea văzând că salariile și pensiile nu se măresc, nu că n-ar vrea Victor Ponta sau Crin Antonescu, ci că n-ar putea, într-un exercițiu responsabil al guvernării. Astfel, fără voie, useliștii ar putea deveni, înaintea alegerilor din noiembrie, artizanii relansării PDL, nu spectaculoase, dar suficient încât propriile procente să fie semnificativ sub 50 la sută și să fragilizeze poziția de forță în negocierea unui nou guvern.
Ca să nu mai luăm în calcul efectele dezastruoase de imagine în cazul în care Victor Ponta ar refuza o ofertă a lui Traian Băsescu de a fi premier în locul lui Ungureanu.

O a doua observație corectă a lui Ion Iliescu: Victor Ponta este împins de la spate. Miza acestei moțiuni nu este a președintelui PSD, ci a lui Crin Antonescu. Planul său este clar și asumat public. După o dărâmare a guvernului și preluarea puterii, următorul pas ar fi formarea unei majorități pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu. Demiterea foarte probabilă a șefului statului la referendum ar permite prezidențialele anticipate în acest an. Numai un asemenea scenariu i-ar da lui Crin Antonescu garanția că va fi candidat la președinție.
Garanție pe care nu ar putea să o aibă peste doi ani. Unui PSD umflat la putere – căci social-democrații vor face orice pentru a pune capăt celor opt ani de opoziție –  îi va fi foarte greu să accepte ideea de a nu avea el un om la Cotroceni. Și cum nu este exclus ca PSD să renunțe la colaborarea cu liberalii pentru a-și îndeplini obiectivele, foarte posibil ca Antonescu să nu mai fie nici măcar prezidențiabilul PNL, căci el va fi făcut responsabil de un eventual eșec al înțelegerii cu social-democrații.

Așa se explică agitația frenetică a lui Antonescu din ultima perioadă, care, după ce a deschis ușa PNL larg lui Sorin Frunzăverde și într-o inexplicabilă lipsă de reacție a PDL, a reușit prin racolarea en-gros, din teritoriu și din parlament, să asigure presiunea, dar și aproape toate voturile necesare pentru trecerea moțiunii de cenzură.

Dacă moțiunea de cenzură nu va trece, singurul căruia Mihai Răzvan Ungureanu ar trebui să-i mulțumească va fi Victor Ponta. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!