21 Februarie, calendarul zilei: Jennifer Love Hewitt împlinește 47 de ani, Chuck Palahniuk face 64
Gândul vă prezintă calendarul zilei de sâmbătă, 21 februarie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.
Jennifer Love Hewitt este o actriță și cântăreață americană, născută pe 21 februarie 1979, în Waco, Texas. Și-a început cariera încă din copilărie, apărând în reclame și producții pentru tineri. A câștigat popularitate prin rolul din serialul de succes Party of Five, iar ulterior a devenit un nume important la Hollywood datorită filmului horror I Know What You Did Last Summer. De-a lungul carierei, a jucat în numeroase producții de televiziune și film, printre care și serialul Ghost Whisperer, unde a interpretat rolul principal, Melinda Gordon. Pe lângă actorie, a lansat mai multe albume pop în anii ‘90, printre care Love Songs (1992) și Jennifer Love Hewitt (1996). Deși muzica nu a atins același nivel de succes ca actoria, piesele ei au avut popularitate în special în Asia și în rândul publicului tânăr. Este căsătorită cu actorul Brian Hallisay, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare ale serialului The Client List. Cei doi au împreună trei copii.
Chuck Palahniuk, născut pe 21 februarie 1962, în Washington, SUA, este un scriitor american cunoscut pentru stilul său provocator, temele întunecate și critica societății moderne. A devenit celebru la nivel internațional odată cu publicarea romanului Fight Club, ecranizat ulterior în 1999 într-un film cult regizat de David Fincher. Înainte de a deveni scriitor, a lucrat ca reporter și mecanic diesel. Experiențele sale personale, inclusiv voluntariatul într-un adăpost pentru persoane fără locuință, au influențat profund temele dure și realiste din operele sale. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără Choke, Invisible Monsters și Lullaby. Stilul său este direct, minimalist, adesea șocant, combinând umorul negru cu reflecții sociale incisive. Chuck Palahniuk este considerat unul dintre cei mai influenți autori contemporani ai literaturii alternative americane, iar Fight Club a devenit un simbol cultural al generației de la sfârșitul anilor ‘90.
Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:
Nașteri 🎂
🎂1924: Robert Mugabe 🇿🇼🗣 dictator al Republicii Zimbabwe. A trăit 95 de ani
🎂1933: Nina Simone 🇺🇸🎤🎹
🎂1946: Alan Rickman 🇬🇧🎬 Hans Gruber din Die Hard (1988), Severus Snape din Harry Potter
🎂1955: Ioan Rus 🇷🇴🗣
🎂1961: Constantin Lăcătușu 🇷🇴🗻🧗♂️ primul român care a cucerit vârful Everest (8.848 m), la 17 mai 1995
🎂1962: Chuck Palahniuk 🇺🇸✒️ cunoscut publicului larg mai ales pentru controversatul roman Fight Club, câștigător a numeroase distincții și ecranizat în 1999, avându-i pe Brad Pitt, Edward Norton și Helena Bonham Carter în rolurile principale
🎂1969: James Dean Bradfield 🇬🇧🎤 Manic Street Preachers
🎂1974: Iván Campo 🇪🇸⚽️
🎂1979: Jennifer Love Hewitt 🇺🇸🎬 I Know What You Did Last Summer (1997), I Still Know What You Did Last Summer (1998), The Tuxedo (2002), Ghost Whisperer (2005 – 2010), The Client List (2010), I Know What You Did Last Summer (2025)
🎂1979: Jordan Peele 🇺🇸🎬 comedian, regizor. Key & Peele (2012 – 2015), Get Out (2017), Us (2019), Nope (2022)
🎂1983: Mélanie Laurent 🇫🇷🎬 A devenit cunoscută internațional pentru rolul Shoshanna Dreyfus în filmul din 2009 al lui Quentin Tarantino, Inglourious Basterds
🎂1985: Georgios Samaras 🇬🇷⚽️
🎂1987: Ashley Greene 🇺🇸🎬 cel mai bine cunoscută datorită interpretării personajului Alice Cullen în seria Twilight
🎂1988: Harlem Gnohéré 🇫🇷⚽️ a câștigat titlul de golgheter al Ligii 1 în sezonul 2017-2018 cu FCSB
🎂1996: Sophie Turner 🇬🇧🎬 cunoscută mai ales pentru rolul Sansa Stark în serialul Game of Thrones
Decese 🕯
🕯️1984: Mihail Șolohov 🇷🇺✒️ laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1965
🕯️2004: John Charles 🇬🇧⚽️ Considerat de mulți cel mai mare fotbalist galez din toate timpurile. Nu a fost niciodată atenționat sau eliminat de pe teren în toată cariera lui, datorită filozofiei sale de a nu răni sau lovi intenționat un jucător advers
🕯️2006: Angelica Rozeanu 🇷🇴🇮🇱🏓 una dintre cele mai de succes jucătoare de tenis de masă din istoria acestui sport, fiind campioană mondială de 7 ori, între 1950 – 1956. A jucat tenis de masă de performanță în România și în Israel, fiind campioană națională a ambelor țări
🕯️2019: Stanley Donen 🇺🇸🎥 celebru pentru Singin’ in the Rain și On the Town, ambele regizate în colaborare cu actorul și dansatorul Gene Kelly
Calendar 🗒
🗒1431: A început procesul Ioanei d’Arc
🗒1848: A apărut, la Londra, Manifestul Partidului Comunist, redactat de Karl Marx și Friedrich Engels
🗒1907: Răscoala țăranilor din satul Flămânzi, județul Botoșani
🗒1916: A început Bătălia de la Verdun, cea mai distrugătoare bătălie din Primul Război Mondial, soldată cu aproximativ 1 milion de victime; s-a încheiat prin respingerea definitivă, de către armata franceză, a atacurilor germane, la 18 decembrie 1916
🗒1941: Dinu Brătianu, președintele PNL, a recomandat, printr-o scrisoare, generalului Ion Antonescu să nu angajeze România exclusiv de partea Germaniei
🗒1941: Ordonanța guvernului maghiar nr. 1440/1941 a anulat în Transilvania de Nord, ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena, reforma agrară românească din 1921. S-au anulat, în același timp, și toate achizițiile făcute de români în perioada 1918-1940
🗒1947: A fost inventat aparatul de fotografiat la minut, de către Edwin Herbert Land, în New York
🗒1947: Consiliul de Miniștri a hotărât proclamarea lui Iosif Stalin cetățean de onoare al României
🗒1960: Liderul cubanez, Fidel Castro, a naționalizat toate firmele în Cuba
🗒1972: Richard Nixon a devenit primul președinte american care a vizitat China
🗒1972: Lansarea romanului Marele singuratic, de Marin Preda
🗒1974: A fost adoptată o nouă constituție a Iugoslaviei. Provinciile autonome Kosovo și Voivodina au primit drepturi republicane. Iosip Broz Tito a fost ales președinte al Iugoslaviei pe viață
🗒2013: Steaua se califică în optimile de finală ale Cupei UEFA, trecând de Ajax Amsterdam cu 0-2, 2-0 (4-2 la penalty)
CITEȘTE ȘI: