Amenzi de peste 6.000 de lei și 125 de kilograme de produse pirotehnice confiscate, după un control al polițiștilor în complexul comercial „Dragonul Roșu” (VIDEO)

Publicat: 29 11. 2021, 20:45
Actualizat: 29 11. 2021, 20:51

This browser does not support the video element.

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat un control, luni, în intervalul orar 09:00-13:00, în incinta complexului comercial „Dragonul Roșu”, din localitatea ilfoveană Dobroești.

În urma verificărilor efectuate, au constatat o infracțiune, prevăzută de legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Mai precis, o persoană juridică avea expuse, în vederea comercializării mai multe articole pirotehnice, contrar prevederilor legale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de la arme au indisponibilizat cantitatea de 120 kg de produse pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, polițiștii de la arme efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 37, lit. a din Legea 126/1995.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, o altă persoană juridică a fost sancționată de polițiștii de la arme, conform Legii 126/1995, cu amendă în valoare de 4.000 lei, în cauză, fiind confiscată cantitatea de 5 kg de produse pirotehnice.

Ce alte sancțiuni au mai fost aplicate și pentru ce fapte

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat în urma verificărilor efectuate, o sancțiune contravențională pentru nefiscalizarea integrală a sumelor de bani încasate de la clienți, conform OUG 28/1999, cu amendă în valoare de 1.500 lei și au confiscat suma de 254 lei.

În incinta complexului comercial respectiv, polițiști ilfoveni au aplicat 6 sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 1.000 lei, întrucât persoanele respective nu purtau mască de protecție, pentru a preveni răspândirea cu SARS CoV 2.


Vă recomandăm și: