Prima pagină » Actualitate » Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O victimă a fost găsită carbonizată la etajul 1 al clădirii / 10 pacienți au fost evacuați

Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O victimă a fost găsită carbonizată la etajul 1 al clădirii / 10 pacienți au fost evacuați

Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Brașov. News.ro informează că o victimă a fost găsită carbonizată într-un salon de la etajul întâi al clădirii.

UPDATE 17:07: „În jurul orei 16.15, dispeceratul ISU Braşov a fost anunţat cu privire la izbucnirea unui incendiu la etajul 1 al Spitalului Mârsescu din municipiul Braşov. La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, două ambulanţe SAJ şi un echipaj SMURD”, anunţă ISU Braşov, într-un comunicat de presă.

Incendiul a fost observat şi lichidat în scurt timp, intervenţia fiind începută, în primă fază, de către pacienţi şi personalul unităţii medicale.

„Din păcate, în urma evenimentului, o persoană a fost găsită decedată. Totodată, 10 pacienţi aflaţi la etajul 1 au fost evacuati. La acest moment, la faţa locului se află echipajle de intervenţie, care asigură măsurile necesare pentru protecţia şi siguranţa pacienţilor şi a personalului medical, precum şi pentru prevenirea producerii altor situaţii de urgenţă”, a adăugat ISU Braşov.

Cauza şi împrejurările producerii incendiului urmează să fie stabilite.

Știrea inițială. Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Braşov, iar o victimă a fost găsită carbonizată într-un salon de la etajul întâi al clădirii.

Sondaj Gândul


Ce ar trebui să facă președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan de către Parlament?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

„Ministerul Sănătăţii a fost informat despre izbucnirea unui incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Braşov, în cadrul Secţiei 1, într-un salon situat la etajul 1 al clădirii. ​Din primele date, evenimentul s-a soldat cu o victimă găsită carbonizată în salon”, a anunţat, duminică după-amiază, Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a adăugat că se presupune că persoana moartă este o femeie, care ar fi provocat incendiul. Pacienta ar fi incendiat o saltea.

„Până la sosirea echipajelor de intervenţie, 10 persoane, atât pacienţi, cât şi cadre medicale au reuşit să se autoevacueze în siguranţă. ​Focul a fost lichidat de către personalul spitalului, iar la faţa locului se intervine pentru ventilarea spaţiilor afectate de fum şi gestionarea situaţiei”, a mai transmis ministerul.

Autorităţile din Braşov nu au comunicat date oficiale despre incident până la ora transmiterii acestei ştiri.

Sursa foto: Capturi Antena3CNN

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!