Anchetă de amploare la incendiul din județul Prahova soldat cu moartea a două NEPALEZE. Ce funcție aveau tinerele în cadrul hotelului
O echipă complexă, formată din polițiști și procurori, investighează incendiul izbucnit luni dimineață la un hotel din Prahova, care a făcut două victime. Imobilul de tip hotelier nu avea autorizație pentru incendiu.
Autoritățile din Prahova au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările incendiului izbucnit la un imobil de tip hotelier din satul Tătărani, județul Prahova, unde au fost găsite două cadavre carbonizate.
Incendiu cu final tragic. Cele două tinere din Nepal făceau parte din echipa care efectua lucrări la hotel
Două tinere originare din Nepal și-au pierdut viața în incendiul care a cuprins hotelul din comuna prahoveană Bărcăneşti, satul Tătărani. Potrivit personalului, în total 5 persoane erau prezente în unitatea de cazare, dar celelalte 3 au reuşit să se salveze. Surse din anchetă au declarat pentru Agerpres că acestea sunt de origine nepaleză și făceau parte din echipa care efectua lucrări la hotel pentru intrarea în legalitate.
Incendiul din Prahova a făcut două victime
Polițiștii din cadrul Secției Rurale Blejoi, alături de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, coordonează cercetările privind incendiul produs în dimineața zilei de luni la imobilul de tip hotelier din comuna Bărcănești. Din primele constatări, flăcările au cuprins mansarda clădirii, fiind descoperite două victime carbonizate. La faţa locului au intervenit 8 autospeciale de stingere.
ISU Prahova a constatat că hotelul nu era dotat pentru incendii
Pentru clarificarea cauzelor și a împrejurărilor, a fost constituită o echipă operativă complexă, aflată sub coordonarea inspectorului șef al IPJ Prahova și a unui procuror. Ancheta presupune ridicarea și analizarea probelor materiale, audierea martorilor și examinarea imaginilor video. La investigație participă și experți de la INSEMEX Petroșani, chemați pentru sprijin tehnico-științific.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a constatat, la data de 16 septembrie, că hotelul nu era echipat cu instalaţii de stingere a incendiilor şi nu avea instalaţii de detecţie şi iluminat.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI