ARAFAT se ceartă, iar, cu rețelele sociale: „Riscurile sunt reale. Nu vă lăsați induși în eroare de postări”
Raed Arafat, șeful DSU, a reacționat, după ce pe rețelele sociale au apărut mesaje în care se spune că situația meteorologică nu ar fi atât de gravă, după cum anunță autoritățile.
Șeful DSU a transmis un mesaj populației, în cadrul unei intervenții la Digi24, să ia în serios avertismentele meteo și măsurile recomandate de experți în astfel de situații, după viralizarea unei postări pe Facebook, în care se susține că nu ar fi vorba de fenomene extreme și că autoritățile exagerează.
„Există o postare virală pe Facebook care critică măsurile autorităților și susține că, de fapt, nu ar fi nicio problemă. Rugămintea noastră către populație este ca oamenii să se informeze doar din site-urile oficiale și să urmărească recomandările autorităților, pentru că situațiile grave pot apărea în orice moment. Codurile portocalii se pot transforma în cod roșu, iar dacă se emit mesaje cu recomandări, rugăm populația să fie atentă”, a transmis Arafat.
„Și codul portocaliu reprezintă un risc — diferă doar cantitățile de apă, asta este diferența față de codul roșu. Dar este periculos și poate fi actualizat prin avertizări nowcasting. Trebuie luat în serios”, a precizat șeful DSU.
„Până la ora 8 dimineața am avut 47 de localități afectate din 16 județe. Sunt mai mulți copaci doborâți, mașini avariate. Am avut o situație în care un copac a căzut peste o mașină aflată în deplasare, însă, din fericire, ocupanții nu au fost răniți”, a mai adăugat acesta pentru sursa citată.
Două mașini luate de viitură în Constanța
Acesta a confirmat că pompierii intervin în continuare în județul Constanța, unde două autoturisme au fost luate de viitură.
„La acest moment este o operațiune de salvare desfășurată de pompierii din Constanța, pentru un apelant care a sunat la 112 din Țepeș Vodă și al cărui autoturism a fost luat de apă.
Persoana respectivă se află pe plafonul mașinii. În deplasare către apelant, pompierii au găsit alte două persoane aflate pe plafonul unei alte mașini luate de ape și le-au salvat”, a transmis el.
Arafat a explicat că autoritățile evaluează permanent situația și se pregătesc pentru eventuale intervenții aeriene:
„Analizăm dacă aviația Ministerului de Interne va putea fi pregătită să intervină, în cazul în care vor apărea astfel de situații, dacă o vor permite condițiile meteo.”
Accident rutier în Constanța
Șeful DSU a anunțat și că „în Prahova, șapte localități sunt fără curent electric, dintre care patru au întrerupere totală”. În privința bilanțului victimelor, Arafat a precizat că, până la această oră, nu există persoane rănite.
„A fost un accident rutier în Constanța, dar persoane rănite sau dispărute din cauza apelor nu avem, la acest moment, astfel de informații”, a declarat șeful DSU.
Copaci căzuți în București
Arafat atras atenția asupra pericolelor din București, unde au fost raportați zeci de arbori căzuți.
„Informațiile noastre arată că sunt peste 20 de copaci căzuți în București. Este normal să avertizăm populația, pentru că astfel de situații pot duce la victime”, a explicat el.
În final, Raed Arafat a precizat că „dacă Administrația Națională de Meteorologie are actualizări sau modificări privind codurile în vigoare, ne vor informa. Deocamdată nu avem schimbări față de avertizările emise.”
- Efectele Ciclonului Barbara: pagube în peste 50 de localități, 20 de județe afectate. Bucureștiul este inundat. Școli închise în Capitală și în 5 județe
- Inundații CATASTROFALE în Bulgaria, din cauza ciclonului. Cel puțin 3 morți și mii de sinistrați, în urma viiturilor
- Recomandări pentru ȘOFERI, în timpul ploilor torențiale. Sfaturile Brigăzii Rutiere pot salva vieți