La petrecerea la care a participat Bolojan după tăierile de marți au fost și miniștrii Finanțelor și Internelor. Cine a fost sărbătoritul, omul de campanie al lui Crin Antonescu
După ședința de Guvern în care au fost adoptate ordonanțele de austeritate ce prevăd concedierea a aproximativ 13.000 de bugetari, premierul Ilie Bolojan a participat la o petrecere organizată la Ploiești, cu prilejiul zilei de naștere a deputatului Mircea Roșca, membru PNL și implicat în campania lui Crin Antonescu.
Mircea Roșca a publicat pe Facebook un mesaj în care le-a mulțumit invitaților și a transmis că, într-o zi „cu adevărat specială”, a reușit să aducă alături „familia liberală din Prahova” și „oameni care dau direcția României de astăzi”.
„Le mulțumesc domnului premier Ilie Bolojan pentru că ne-a fost alături, dar și colegilor mei, Cătălin Predoiu ministrul Afacerilor Interne și Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Împreună cu primarii liberali din Prahova am discutat despre măsuri concrete, despre soluții și despre perspective încurajatoare pentru comunitățile noastre.”
Acesta a adăugat că România trece prin „momente dificile, dar necesare” și a vorbit despre unitate și dialog în interiorul partidului.
„Da, trecem prin momente dificile. Dar sunt momente necesare. Și tocmai acum este timpul să fim uniți, să avem dialog și să arătăm că România este pe drumul cel bun. Am simțit, mai mult ca oricând, că suntem o echipă.”
Evenimentul a avut loc la restaurantul Casa Timiș, iar la petrecere au fost prezenți și Cătălin Predoiu și Alexandru Nazare.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Ilie Bolojan, negru de nervi în conferința de presă după adoptarea noilor tăieri. Aproape și-a pierdut cumpătul și nu a răspuns la întrebări. Refrenul „altă întrebare” revine
- Ilie Bolojan a trimis OUG-urile adoptate la Monitorul Oficial: „Înainte de a pleca la Bruxelles, am semnat cele două ordonanțe”