Cât câștigă un electrician acum, în martie 2026. Mulți tineri aleg școli duale, atrași de veniturile atractive

Publicat: 25 03. 2026, 22:40
Actualizat: 25 03. 2026, 23:21

Meseria de electrician este printre cele mai căutate, în această perioadă, iar companiile investesc în programe de învățământ dual, pentru a atrage tineri de pe băncile școlii. Salariile sunt atractive și mulți își schimbă meseria și învață să devină electricieni, iar la școlile acreditate există deja liste de așteptare. Unii dintre ei aleg această cale tocmai pentru că au rude în acest domeniu.

„Având și în familie electricieni – unchi, tatăl meu e electrician – am zis să devin și eu. De mic mă duceam cu tatăl meu să mă ajute, să mă învețe”, spune un electrician.

FOTO – Captură video: Știrile Pro TV

Conform Ministerului Educației, în ultimii ani numărul locurilor alocate pentru învățământul dual pentru specializarea electrician a crescut gradual cu 200-300, ceea ce arată interesul companiilor pentru a forma angajați.

„Operatorii economici care școlarizează în învățământ profesional dual își doresc ca cei pentru care investesc 3 ani de zile să rămână angajații lor. Această meserie este foarte căutată pe piața muncii și vor avea destui bani încât să fie satisfăcuți din punct de vedere financiar”, a declarat pentru Știrile Pro TV Marinela Culea, directoarea Liceului Tehnologic Cezar Nicolau.

Cei care au ieșit de pe băncile școlii caută cursuri de specializare sau reconversie profesională. Cursurile durează 180 de ore, sunt acreditate, iar interesul e atât de mare încât locurile sunt ocupate pentru următoarele 2 luni.

De exemplu, Tudor este un elev care a avut media 7,77 la evaluarea națională și, deși a intrat al treilea într-o clasă cu profil uman, la un liceu teoretic, a ales în final un liceu tehnologic, la profilul dual.

„Intrasem la liceu, după care am mai vorbit cu tata, m-am mai interesat și eu și, din modulul al doilea, am făcut o cerere de transfer. Meseria asta de electrician este o meserie de viitor, pentru că tuturor o să ne trebuiască, roboții nu vor putea înlocui treaba asta. Și roboții vor avea nevoie de reparații electrice”, spune el.

„Avem foarte mulți IT-iști care vin să facă reconversie profesională, cred că AI-ul le cam fură din meserii și vin să învețe să se facă electricieni. Încearcă partea de execuții. Pleacă de la etapa de trasare, până la testare, verificare, punere în funcțiune, identificare defect”, precizează – la rândul său – Georgiana Soca, fondatoarea Asociațiwi Ro Electric.

FOTO – Captură video: Știrile Pro TV

Potrivit sursei citate, pe platformele de recrutare, salariile pentru electricieni pornesc de la 1.000 de euro și ajung până la 3.000. Dar mulți dintre ei își iau lucrări și în afara locului de muncă, ceea ce le aduce un venit suplimentar.

Autorul mai recomandă:

Oficial ANOFM. Locuri de muncă disponibile în România și Europa. Care sunt cele mai căutate meserii

Angajatorii europeni oferă peste 270 de locuri de muncă, iar salariile pot ajunge și până la 4.000 de euro. În ce țară sunt cele mai multe joburi

Ce probabilitate există să fii concediat în 2026, în funcție de job-ul tău. Care sunt cele mai vulnerabile meserii